în iunie 1934, André şi Clara Malraux călătoresc din nou. Nici un roman al lui Malraux nu se petrece în Franţa, în afară de câteva capitole din ultima sa carte, Les Noyers de l'Altenburg. De la obţinerea Premiului Goncourt pentru Condiţia umană, în 1933, şi în pofida unei experienţe în Yemen în căutarea regatului reginei din Saba, la începutul lui 1934, el nu mai are subiecte. URSS? "Romanul meu se va petrece în Persia şi la Baku", declară el la 18 iunie 1934 pentru Literaturnaia Gazeta. Şi-a visat uneori operele fără să izbutească să le termine. Or, creatorul lui Garin şi al lui Borodin nu cunoştea încă Rusia. Se va duce până în Siberia şi va lua note în cursul călătoriei (dintre care câteva anecdote, note scurte, vor reapărea în Oglinda Limburilor). Acest carnet îl publicăm noi acum integral. "Cele mai mari opere literare ale timpurilor moderne au fost, aproape fără excepţie, opere amare, dureroase, melancolice sau disperate. Spectacolul omenirii aşa cum era ea, aşa cum este încă (aşa cum va fi mereu, ar vrea să ne facă să credem aceia împotriva cărora noi ne ridicăm), acest lamentabil şi ruşinos spectacol a adus riduri pe frunţile poeţilor şi le-a încărcat privirea de îngrijorare. Munca blestemată; pământul devenit "lumea asta de jos", asimilat unei "văi a mizeriei"; regretul după un paradis pierdut; omul considerat drept un "rege decăzut care îşi aminteşte de ceruri", un om fricos, ruşinat, amărât, făcând din resemnare înţelepciune şi transferând spre o viaţă viitoare tot ce e mai bun în speranţele lui, iată până astăzi cele mai frumoase teme furnizate de religie poetului". ANDRé MALRAUX