Drept cadru general al discutiei noastre propun o po­etica a traducerii. Dupa parerea mea, aceasta disciplina – al carei teritoriu incalca (ba chiar „incaleca”) domeniile lingvisticii teoretice si aplicate, teoriei literaturii si creatiei literare – se pliaza pe modelul actului comunicarii. Dupa cum se stie, actul respectiv implica un producator de mesa­je, mesajul sau textul produs si un receptor sau lector (care arareori e unul cu totul pasiv; cel mai adesea el exercita functia de interpret al mesajului ori textului). Sa observam acum ca procesul traducerii este compus de fapt din doua acte de comunicare inlantuite, dintre care primul se desfasoara in spatiul limbii si culturii de plecare, adica al Limbii sursa, iar celalalt in sfera limbii si culturii de destinatie, altfel spus a Limbii tinta. Traducatorul re­prezinta veriga de legatura dintre cele doua segmente, caci lui ii incumba atât lectura si interpretarea textului sursa, cât si producerea textului tinta.