Gambrino Berebum e un domn sfios şi temător ca un şoricel. De cine se teme? De madam Pătlăgică, gazda lui, care mereu îi caută nod în papură; de şeful lui, Mugurel Boubătrân, un pisălog şi jumătate; şi în general de toţi nerozii şi mitocanii cu nasul pe sus cărora le tună şi le fulgeră. Până când într-o bună zi – atenţie, într-o sâmbătă! – domnul Gambrino îl întâlneşte pe Sambo, mogâldeaţa, care decide să rămână la el. Pe obrăznicătura de Sambo nimeni şi nimic n-o sperie, are în minte numai ştrengării şi pe deasupra... ac de cojocul multora – păzea! Dacă la început bietul domn Gambrino e teribil de jenat de asemenea purtări şi caută să scape în fel şi chip de Sambo, cu cât cei doi petrec mai mult timp împreună, cu-atât tăticul îşi îndrăgeşte mai mult odrasla! Iar la sfârşit, ce ciudat: blândul domn Gambrino a învăţat de la Sambo cum să nu se mai teamă de alţii – ba chiar să-i şi pună la punct pe cei ce-o merită cu vârf şi-ndesat!