Ultimul volum din Studia Politica este inaugurat de trei articole, a căror finalitate este interogarea economiei spaţiului public românesc. Cel mai recent demers al profesorului Daniel Barbu (Spiritul împotriva politicii. Despre intelectuali, Biserică şi integrare europeană) contribuie la clarificarea unui concept ale cărui valenţe sunt, în România, cel putin ambigue: intelectualul. în vreme ce omologii săi occidentali se (auto-) definesc prin raportarea critică la spaţiul public (citit în cheie modernă ca spaţiu definit şi gestionat de politică), intelectualul român pare să adopte, în mod anacronic, o atitudine dostoievskiană. Altfel spus, el refuză să ia în serios politica modernă (secularizată şi raţională), opunându-i un set de valori („autentice“), pe care le încarnează – împreună cu Biserica „naţională“.

în continuare, contribuţia Alexandrei Ionaşcu (Les élites politiques en Roumanie postcommuniste 1990-2008: Les voies d’accès au pouvoir exécutif) întelege să arate că strategiile de cooptare a elitelor politice post-comuniste nu corespund modelului european, definit prin intituţionalizarea procedurilor guvernamentale de recrutare. Dimpotrivă, pe fondul lipsei de expertiză a actorilor politici, autoarea observă că noile metode (şi modele) de selecţie sau cooptare a elitelor provin din afara domeniului politic. în fine, Dragoş Dragoman (Ethnic Groups in Symbolic Conflict. The „Ethnicisation“ of Public Space in Romania) analizează simbolismul etnic mobilizat în relaţiile româno-maghiare din Transilvania. îndeobşte ignorat, acest simbolism minează neutralitatea spaţiului public – factor care condişionează reconcilierea celor două etnii.

Articolul lui Ion Enache (Independents in the Local Politics of Post-Communist Romania) identifică particularităţile reprezentării non-partizane, pornind de la exemplul României post-comuniste: care sunt motivele participării „independente“ la alegeri şi cum se explică înclinaţia unei părţi a electoratului către acest gen de candidaţi sunt întrebările la care demersul încearcă să aducă răspunsuri.

într-un registru diferit, Sonia Catrina (L’imaginaire paysan comme „mémoire historique“. Patrimoine et construction de l'identité nationale par le biais des musées centraux) analizează funcţia muzeelor în construirea unei memorii colective, consitutive a statului-naţiune. Gestionarea patrimoniului şi identităţii naţionale în cadrul muzeului face ca acesta din urmă să devină un loc al memoriei (lieu de mémoire – Pierre Nora).

Situată în perspectiva „noilor şantiere ale istoriografiei totalitarismelor“ (pentru a împrumuta formularea lui Bernard Bruneteau), ultima contribuţie la acest volum (Holodomor, the Ukrainian Holocaust?) arată similitudinile dintre Shoah-ul naţional-socialist şi „marea foamete ucraineană“. înscriindu-se în siajul unor autori ca Robert Conquest, Alexandra Ilie evidenţiază caracterul genocidar al foametei „regizate“ de Stalin în 1932-33, căreia i-au căzut victime şase milioane de ucraineni.