Dana este un ciobănesc german pursânge, inteligent şi îndărătnic, cu o culoare a părului destul de rar întâlnită – cenuşiu cu uşoare nuanţe de negru în vârful firelor, ce mai, un adevarat lup sălbatic! De fapt o cheamă Dulcineea, dar cred că sunteţi de acord cu mine că sună ridicol să strigi pe stradă sau prin parc: „Dulcineea, culcat!” sau „Prinde, Dulcineea!”, de aceea nu prea o strigăm cu numele complet, decât atunci când participăm la expoziţii sau când facem cunoştinţă cu cineva.

într-o zi, după ce ne-am plimbat prin parc pe săturate, am decis că este timpul să ne întoarcem acasă şi am încercat să prind lesa de zgarda Danei, care se zbenguia veselă pe aleile parcului. Evident, Dana nu-mi împărtăşea nici de această dată intenţiile şi-şi vedea mai departe de joacă. Numai că, după cum spune o veche zicală, Dana „şi-a găsit naşul”. Fiind înzestrată cu remarcabile calităţi de comandant, eu pretindeam supunere de la câinele meu, ridicând cam mult tonul vocii, însă Dana se prefăcea cu nevinovăţie că nu mă vede şi nici nu mă aude. Pur şi simplu îşi vedea în continuare de joaca ei.

Nu departe de noi un bărbat îşi plimba şi el căţelul lăţos. După ce a admirat un timp de la distanţă încercările mele zadarnice de a-mi impune punctul de vedere, s-a apropiat, s-a aşezat pe vine şi i s-a adresat Danei cu blândeţe, dar destul de ferm totuşi :

- Ei, gata, căţel, e timpul să mergi acasă, ai obosit şi probabil că ţi-e şi foame, iar afară e deja noapte...

Bărbatul a pronunţat aceste cuvinte în aşa fel încât nu aveai cum să nu te supui glasului său blând. Cam în felul acesta vorbesc, cred, învăţătoarele cu şcolarii neastâmpăraţi din clasa întâi : cu atâta duioşie, încât nu au cum să nu asculte.

Spre marea mea uimire, Dana, încă excitată de joacă şi alergătură, şi-a lăsat urechile în jos şi s-a apropiat supusă, lăsându-mă să-i pun lesa.Toată fiinţa ei exprima acordul cu cele auzite şi faptul că era gata să o pornească imediat spre casă.

- Cum aţi reuşit? – am întrebat eu. Sunteţi vrăjitor?

- Nu, pur şi simplu studiez problemele chinologiei netradiţionale şi psihanaliza pentru animale, prin urmare ştiu că nu faci nimic dacă încerci să te impui cu forţa în faţa unui ciobănesc german. Cu aceşti câini trebuie să vorbeşti calm şi blând. Practic, atunci faci din ei ce vrei. Problema este că ciobănescul german are tipul de caracter corespunzător semnului zodiacal al Berbecului şi nici unui Berbec nu-i va trece vreodată prin minte să se supună vreunei presiuni autoritare, pur şi simplu nu poate, nu este capabil de aşa ceva. în schimb, argumentele raţionale, pronunţate pe un ton afectuos şi blând le acceptă imediat, fără nici un fel de probleme.

Atunci mi-am amintit că toate neînţelegerile dintre mine şi Dana apăreau exact în situaţii de acest tip: eu încercam să mă impun, eram severă şi pretindeam de la ea supunere necondiţionată, iar ea, după cum spunea bunica mea, „făcea crize de personalitate”. Problema este că şi eu sunt Berbec şi probabil de aceea convieţuirea noastră, în ciuda afecţiunii profunde care ne leagă, este un lung şir de opoziţii şi conflicte.

- Dar cum stau lucrurile cu ciobăneştii care au anumite îndatoriri, la graniţă, de pildă, sau care păzesc diferite obiective militare sau civile? Din câte ştiu, aceştia se supun ordinului fără crâcnire, nici nu poate fi vorba de tratative sau alte modalităţi de a-i convinge...

- în timpul misiunilor, într-adevăr, nu poate fi vorba de aşa ceva. însă în perioada dresajului, când câinele învaţă să se supună acestor comenzi imediat şi fără nicio ezitare, aşa cum bine aţi remarcat, antrenorii-chinologi comunică foarte blând şi loial cu animalele, stabilind relaţii prieteneşti, bazate pe încredere, nu pe autoritate. Orice om care a relaţionat măcar o scurtă perioadă de timp cu un ciobănesc german, ştie că aceasta este singura cale de urmat, dacă vrei să atingi rezultatul dorit şi să fii în relaţii bune cu prietenul tău patruped.

Povestea acestui neobişnuit chinolog mi-a trezit interesul şi am început să studiez toate materialele pe care le-am putut găsi despre acest subiect. într-o lună mi-am revizuit complet relaţia cu Dana, conştientizând toată complexitatea şi importanţa acestei relaţii, pentru ea şi pentru mine: pentru sănătate, pentru felul în care percepeam lumea , în general, pentru crearea şi conservarea întregii structuri energoinformaţionale a casei – locul unde ne petrecem cea mai mare parte a vieţii.

Astfel s-a născut ideea acestei cărţi, care sper că-i va ajuta pe mulţi dintre dumneavoastră să vadă cu alţi ochi problemele comunicării cu lumea animalelor, să înveţe să convieţuiască în armonie cu prietenii noştri patrupezi, deschizând în felul acesta uşa armoniei şi liniştii în casă, în familie, în viaţă.