Lucrarea de faţă îşi propune, după cum sugerează şi titlul, o viziune asupra prozei şi dramaturgiei româneşti, în evoluţia lor, din perspectiva personajului literar. Intenţionalitatea ei este cerută, sprijinită şi augmentată de faptul că personajul literar a fost şi rămâne, dincolo de unele momente pasagere de sincopă, axul central în jurul căruia se organizează demersul epic (dramatic), mesagerul, în realitate, al autorului (acel „alter ego”, sau „purtătorul de cuvânt”, prin admitere sau respingere, al concepţiilor auctoriale asupra existenţei umane în general), „individul” despre care s-a spus şi se (mai) spune, obstinant şi obsedant, că „face concurenţă stării civile”, imaginea fidelă şi stabilă a unei societăţi în permanentă evoluţie etc., etc.

Apoi, intenţia noastră a fost aceea de a legitima, în mod deosebit, prin comentarea şi adeseori prin propunerea unei alte viziuni, mai mult sau mai puţin diferită de cele cunoscute, personajele literare cu înalt grad de reprezentativitate, care pot fi considerate adevărate modele culturale, împlinirea lor fiind mereu actuală. Am dat atenţia cuvenită deopotrivă şi acelor personaje literare care întregesc, definesc şi singularizează/ particularizează peisajul unei proze şi dramaturgii consolidate, dar mereu în devenirea ei. Iar dacă proza şi dramaturgia publicate în contemporaneitatea imediată, abia depăşită, încă nu şi-au putut face loc, prin personajele pe care le-au creat, în lucrarea noastră, aceasta rămâne o problemă rezolvabilă în viitor.

Desigur că asumarea unei atari responsabilităţi nu putea fi făcută de către un singur autor. Istoria noastră este în mod firesc o lucrare colectivă, implicând deopotrivă câştigurile şi lipsurile unei asemenea înfăptuiri. Timbrul personal al autorilor ei (fiecare cu o experienţă vastă, solidă şi cunoscută în ale scrisului) încearcă a se armoniza într-un tot. (Florin Şindrilaru)