Ii trebuia atata ragaz cat sa puna in ordine stocul de amintiri adunate de-a lungul existentei. Unica ei avere si singurele mijloace sa infrunte cu stoicism obsesia bolii, sa diminueze tensiunea indoielilor cu privire la capacitatea de mobilizare a fiintei sale ganditoare. Macar sa-si revada parcursul, sa se regaseasca, dincolo de suferintele abia suportabile, de dileme si iluzii. Lor, iluziilor in special, s-ar fi cuvenit sa le puna capat, de vreme ce din toate partile o asalteaza semnalele ca, pentru ea, incepe a se zari inevitabilul sfarsit de drum. Cu inversunare, de una singura, cauta remediul contra amagirilor, un refugiu sigur, ferit de capcanele perfide ale tentatiilor de a se lasa inselata in privinta viitorului.

Geo Serban