Lucrul cel mai frumos care se întâmplă în aceste pagini este povestea unei anumite forme a întâlnirii. Oamenii se întâlnesc şi rămân legaţi de-a lungul vieţii în cele mai diferite chipuri.
în romanul lui Bulgakov, Margareta îl întâlneşte pe Maestru pentru că „îşi dăduse întâlnire“ cu el, deşi cei doi nu se cunoşteau. Şi se duce la întâlnire purtând în braţe un buchet de flori galbene. Iar Maestrul, la rândul lui, vine la această întâlnire pe care nimeni nu i-o dăduse. întâlnirea dintre cei doi se produce în orizontul aşteptării ei şi însăşi apriga aşteptare a întâlnirii creează întâlnirea.
La prima vedere, întâlnirea de-acum, „în jurul unei palme Zen“, pare una prozaică: ea are loc în urma unei corespondenţe purtate vreme de trei ani între un doctorand şi profesorul lui. Dar ea devine în cele din urmă o întâlnire între doi oameni care, scriindu-şi, au transformat departele geografic al unui epistolar în darul unei apropieri neaşteptate.
Până la urmă, paginile acestea se adresează oricui, în măsura în care oricine poate fi interesat de un experiment îndeajuns de straniu: unul care încearcă să scoată viaţă din piatra seacă a filozofiei.
Iar pentru că aici este vorba de un experiment şi-un loc al întâlnirii, sensurile, reflecţiile sau ideile au fost din când în când lăsate să intre în scenă însoţite de comentariul lor grafic. Să fie oare posibil un dialog atât de direct şi de intens între gând şi imagine?