Monografierea spaţiului public ar putea fi considerată un lux cultural, întrucât ştim cu toţii ce este spaţiul public: deci, o temă banală, pe care o trăim zilnic şi ale cărei mecanisme sunt arhicunoscute.

în realitate, spaţiul public constituie o temă parţial cunoscută, niciodată complet, faţă de care participanţii, independent de domeniul de activitate şi de complexitatea acestuia, îşi definesc propria locaţie, departe de rosturile, rolurile şi dispunerea fiecăruia.

Este vorba, în fapt, de o neputinţă obiectivă a fiecărui participant de a-şi defini microspaţiul, cunoaşterea teoretică şi pragmatică, metodologică şi metodică a acestei forme superioare de socializare umană nefiind de ajuns. Spaţiul public, prin natura sa, nu se lasă cunoscut suficient.

Lucrarea Spatiul public nu se doreşte a fi un simplu exerciţiu filosofic asupra conceptului în sine, ci urmăreşte, pe lângă cunoaştere, descifrarea unui spaţiu al tuturor activităţilor social umane, în care toţi trăim în diferite ipostaze, fiecare având o reprezentare proprie.