“Această veche triadă – Adevărul, Binele şi Frumosul – nu este o formulă învechită, de paradă, cum credeam pe vremea tinereţii noastre (...). Cum nu sunt mici cuvinte profetice scrise de Dostoievski: “Frumuseţea va salva lumea”. Ştia ce spune că vazuse multă frumuseţe şi îşi păstra lumina”. Alexandr Soljeniţân Nu am folosind trăind, mai bine ori mai rău. Dacă voi – oameni şi oameni – nu mă trăiaţi, oboseam, căci trăindu-mă numai pe mine, în rătăcire şi arderea de-a surda, aveam să trec prin viaţă fără nicio urmă, sau cum zic înţelepţii, dacă viaţa nu are un ţel, o nobilitate omenească, în van ţi-o mai trăieşti – şi aş fi ajuns un om de nicăieri, un om al nimănui, fără glume, fără nume, um mai spune poetul; şi cum este de obicei orice om cunoscut în mică – marea lui comunitate, aş fi putut fi şi eu poate un om bun, milostiv, care să îi ajute cumva pe cei neputincioşi – nu suferind aşa prin suferinţele celorlalţi şi nu luând asupra-mi răutăţile şi destinele lor până la urma urmelor. A fost dat să fie aşa, ca cel care nu se poate vieţui numai pe sine să intre în viaţa semenilor lui, cum-necum, şi să le facă prin scrisul lui cunoscute vieţile, în fel şi chip, cu mărturii ale timpului lor. Aşa celor cărora le-am comunicat şi istoricizat trăirile, le încredinţez iertările mele nevinovate şi nefardate, precum şi dragostea mea faţă de aproapele, oricare ar fi el – omul acela dintodeauna şi de pretutindeni, fără de care n-aş fi putut trăi, învăţa ori scrie.