Preț: | 19.62 lei |
Cod produs: | 178261 |
Autor(i): | Ludmila Shumilov |
Editura: | Editura TAJ |
Colectia: | Gold |
Anul aparitiei: | 2009 |
Nr. pagini: | 222 pagini |
ISBN: | 9789738518186 |
Categorii: | Fictiune, Carti de dragoste, Carti |
Un roman tulburător şi simplu, cu personaje de neuitat şi un plot hollywoodian.
RECOMANDARE:
O carte dramatică... trăieşte în jurul unei scene, sălbatica scenă a unui viol într-o cabină de teatru, cu o oglindă ca unic martor al grozăviei care se consumă – o oglindă veche, ciobită, pătată… A doua zi violatorul dispune înlocuirea acelei oglinzi cu o mândreţe de oglindă (veneţiană), o oglindă cu incrustaţii, un întreg spectacol de sticlă, cu pretextul că noua oglindă nu are memorie... Aici este cheia acestei cărţi. Oglinzile AU memorie. Ludmila Shumilov... a depozitat, a arhivat informaţia, a interiorizat suferinţa şi o revarsă de-abia acum...
(RADU PARASCHIVESCU)
SUBIECTUL ARLECHINADEI
Poate fi dragostea o greşeală? Poate ea să salveze sufletul unui călău?
Anul 1984. în universul de coşmar al României comuniste, iubirea devine un veritabil călcâi al lui Ahile... Frumoasa actriţă Lia Darian, al cărei trecut ascunde un secret teribil, se îndrăgosteşte obsesiv de tânărul ofiţer de Securitate Paul Roman, un bărbat fermecător, diabolic şi crud. în această lume fără speranţă, trădarea, pasiunile interzise, ambiţiile nemăsurate şi iubirea se prind în hora unei arlechinade infernale.
AUTOAREA ARLECHINADEI
Ludmila Shumilov s-a născut în anul 1959, într-o familie marcată dramatic de persecuția comunistă, atât în România cât și în Rusia. A absolvit cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității București, fiind ea însăşi un personaj de neuitat printre colegii de promoţie. Purtată pe valurile unei vieți tumultoase, a iubit, trăit şi visat în România şi Serbia, a avut o carieră de succes în afaceri și și-a crescut singură cei trei copii. în prezent, locuiește la Londra, împreună cu cele două fiice ale sale, Larisa şi Anastasia. Niciun personaj din roman nu seamănă cu autoarea. Este probabil forţa acestei cărţi de ficţiune pură, veritabil scenariu de film, în care Ludmila nu există ca personaj. Dacă există ceva din autoare în Arlechinada, atunci acest lucru este ura acesteia faţă de tot ce a fost schimonosit şi tragic în viaţa de dinainte de 1989. Pasiunile puternice ale autoarei au trecut ca o furtună distrugătoare în paginile crude şi negre ale Arlechinadei, peste care ficţiunea şi-a întins culorile tulburi.
Numai că viaţa a ales să fure o filă din roman şi să o insereze în viaţa autoarei, întocmai aşa cum a fost scrisă…
MAGIA ARLECHINADEI
Aşternută pe hârtie în limba engleză, într-o vară londoneză, cartea este o demonstraţie cutremurătoare a puterii cuvântului scris. Dacă la început ea a fost o simplă ficţiune ţâşnită din imaginaţia unui scriitor aflat la prima lui lucrare, imediat după predarea ei editorilor povestea a început să schimbe destinul autoarei. Prima tragedie din Arlechinada a fost imitată de viaţă, Ludmila Shumilov devenind victima propriului său roman. în urma tragediei personale, copie la indigo a istoriei din cartea pe care tocmai o scrisese, autoarea a fost la un pas de a o retrage de la tipar. însă rezolvarea cumplitei cumpene în chip aproape magic, întocmai ca şi în carte, a scos Arlechinada în lume. Rămâne de văzut câte destine va mai schimba ea, destine ale celor ce-o vor citi, lăsându-se la rândul lor citiţi... Cartea se lasă citită şi te citeşte, iar apoi îţi arată cine eşti… (Arlechinada, pag. 22)
COMENZI:
⋅ Livrare si Plata ⋅Cum se comanda ⋅Contact |
PRODUSE:
⋅ Noutăți ⋅ Promoţii ⋅ Categorii |