In prima jumătate a secolului XX, compozitorul rus Serghei Prokofiev (1891 – 1953) atrage atenţia prin „traseul” foarte sinuos
al creaţiei sale. Dintr-o artă modernă (în deceniul al doilea), muzica
lui se metamorfozează într-o artă înregimentată politic, realist-socialistă (începând din anii '30), care atinge inclusiv faza jdano-
vistă (1946 – 1953).
Biografia compozitorului nu e mai puţin complicată: traversează revoluţia bolşevică, cele două Războaie Mondiale, într-o Rusie condusă, pe rând, de ţarul Nicolae al II-lea, de Lenin şi de Stalin. Imediat după Revoluţia din 1917, Prokofiev alege să părăsească Uniunea Sovietică şi să se stabilească în SUA, apoi în Germania şi în Franţa. Până la urmă, în 1936, se reîntoarce în Uniunea Sovietică, iar hotărârea îi va marca iremediabil destinul şi creaţia.
Câteva aspecte controversate atrag atenţia oricui îşi îndreaptă mai atent privirea asupra întâlnirii muzicii sale cu ideologia.
• De ce a acceptat Prokofiev, în timp ce se afla la Paris, comada unui balet – Pasul de oţel – despre „realităţile noi” ale Rusiei sovietice, pe care încă nici nu le cunoştea?
• De ce prima versiune a baletului Romeo şi Julieta, după tragedia lui Shakespeare, a fost concepută iniţial cu happy-end?
• De ce o poveste aparent naivă, Petrică şi Lupul, explicată însă de compozitor ca o parabolă a luptei dintre URSS şi Germania hitleristă,
i-a trezit interesul lui Walt Disney, la Hollywood, pentru realizarea unui desen animat?
Radiografierea evoluţiei gândirii sale muzicale, pe care o propune volumul de faţă, poate oferi câteva răspunsuri la aceste întrebări şi la multe altele.
Florinela Popa