Când a spus Ubi bene, ibi patria, Cicero se va fi gândit, probabil, la cei care pot alege, la libertatea de-a pleca în căutarea unui loc căruia să-i aparţină pe de-a întregul. Şi căruia să-i poată spune „acasă". Ce se întâmplă însă cu cei a căror condiţie e surghiunul? Cum se reaşază în lume un dezrădăcinat, în ce fel găseşte noi repere, care e harta vieţii lui, cu spaime, îndrăzneli şi nădejdi?

Acasă între lumi, cartea de debut a lui Michael Solomon, este romanul unui exilat ilustru, poetul Publius Ovidius Naso. însă povestea lui nu pleacă doar din faptul istoric, ci şi din cuvintele gravate în templul lui Apollo din Delfi: „Cunoaşte-te pe tine însuţi". De-a lungul Dunării de Jos la Tomis şi de la Sulmona la Roma, Ovidiu îşi duce lupta cu demonii interiori, cu propriile angoase şi obsesii. El calcă mereu pe frontiera care desparte realul de ipotetic, viaţa de moarte, iubirea de ură, gloria de uitare. Şi caută, cu febrilitate de explorator, acel loc în care să se simtă acasă. Să fie totuşi acest acasă Roma, cu pericolele induse de jocurile politice, mai ales după moartea împăratului Augustus? Sau poate Tomis, capul de lume despre care se vorbesc atât de multe şi se ştiu atât de puţine? Scriind Metamorfozele, Ovidiu se metamorfozează el însuşi, dându-şi seama în cele din urmă că locul lui optim nu are un contur precis, ci se situează între lumi. Iar expediţiei lui se autocunoaştere i se suprapune o alta, pe care o întreprinde însuşi autorul romanului, cu fiecare pagină scrisă. Acasă între lumi nu e doar un titlu, ci şi cartea de vizită pe care prozatorul şi protagonistul lui o împart dincolo de timp, moravuri, meridiane şi ideologii.