Cartea, cu un pronunţat caracter autobiografic, încearcă să zugrăvească într-o primă antiteză România interbelică şi cea de după al doilea război mondial incluzând anii de translaţie către dictatura comunistă şi apoi infernul construit de aceasta. Este o încercare de cronică de familie. Membrii familiei trec prin diferitele etape ale istoriei, destinul lor fiind adânc marcat şi deviat de hazardul acesteia.

Cea de-a doua antiteză este paralela între viaţa din România şi cea dintr-o ţară vestică acolo unde personajul principal reuşeşte să evadeze într-un târziu cu puţin înainte ca eşafodajul monstruozităţii comunismului să se prăbuşească într-un mod atât de neaşteptat şi cu totul nesperat…