Ceea ce mi se pare cel mai important în cartea lui Sorin Ilieşiu este modul in care o teorie a funcţiilor manipulative ale filmului se naşte din analiza foarte exacta şi cvasi-exhaustiva a unei cinematografii luata ca „studiu de caz”, cinematografia româneasca din vremea comunismului – cu puţinele sale reuşite artistice şi cu multele sale deşeuri propagandistice. Onest până la capăt, autorul nu ezita să supună şi propria sa creaţie aceleiaşi analize critice spectrale, aceleiaşi priviri lucide, transformând adesea vivisecţia într-o la fel de nemiloasă autoscopie. O carte esenţială pentru a înţelege ce a fost filmul ca „armă propagandistică” în vremea comunismului, /…/ o carte foarte bine scrisă, în care drumul de la imagine la concept şi invers se petrece cu o naturaleţe demnă de invidiat.

Liviu Antonesei