Dedicat memoriei lui Matei Calinescu, volumul Tirziu, de departe... stringe laolalta cronici literare, majoritatea publicate, in anii din urma, in revista Apostrof. Desi departe, intr-un exil prelungit, autorul acestor pagini se implica (afectiv si intelectual) in viata literara romaneasca si aproape ca nu rateaza nici una dintre aparitiile importante ale ultimului deceniu editorial – in materie de proza, de critica literara sau de eseu. Gelu Ionescu practica un discurs critic echilibrat, care insa, pe alocuri, nu se dispenseaza de incisivitate si de nervul polemic, un discurs atent atit la subtilitatile textului, cit si la complicatiile contextului extra-estetic. Care dintre volumele de proza sau de critica ale ultimilor ani rezista unei evaluari severe sau ce ar mai insemna mostenirea lui Caragiale in literatura romana a momentului – iata citeva dintre provocarile lansate de Gelu Ionescu in volumul de fata. „Gelu Ionescu este, inainte de toate, o constiinta si optiunile sale, franchetea atitudinii critice asumate deschis sint elemente care pledeaza pentru ceea ce, cindva, s-ar fi putut numi o „critica a constiintei” (mai mult sub aspectul implicarii morale). Acum criticul a revenit la uneltele de odinioara, vadind ca ramine in continuare o voce distincta si calificata in tabloul criticii noastre postbelice, cu un adaos indubitabil de autoritate si prestigiu profesional.” (Cornel Moraru) „Gelu Ionescu are ceva nemtesc in modul riguros de a aborda un subiect, oricit de personal ar fi acesta. (...) Reflectia nu e niciodata suspendata, aminata, ci inclusa in actul si registrul rememorarii. Autorul nu se grabeste sa dea verdicte, insa dupa analiza atenta si desfasurarea argumentatiei acestea vin cu punctualitatea trenului intrind in gara centrala din München.” (Daniel Cristea-Enache)