Prin ceea ce scrie, Robert Nuţu militează pentru o înviere a esteticii urâtului, în sensul cel mai visceral cu putinţă. Dantelăria aproape barocă de viscere şi secreţii e construită cu minuţiozitate şi fiecare cuvânt, cu perdea sau fără perdea, are locul său bine stabilit în arhitectura textului. Sade trecut prin Huysmans, Dalí trecut prin Cannibal Corpse şi, pe alocuri, câte ceva din atmosfera paranoidă a filmului Fear and Loathing in Las Vegas. O carte şocantă, în care sexualitatea explicită se combină cu un fel de deconstrucţie a cărnii, a organicului, care autorului pare să nu-i provoace greaţă, totul fiind tratat în modul cel mai firesc. Organicul sfârşeşte prin a fi descompus şi îmblânzit, ca o victorie a percepţiei şi a minţii asupra senzaţiei şi senzorialului. Cred că cititorul n-ar trebui să privească această carte strict din punctul de vedere al senzaţiilor brute şi al cărnii, ci ar trebui să încerce să descopere şi umorile psihicului care se ascund în atmosfera aspră şi tulburătoare a nuvelei de faţă. Un subiect care unora le poate părea respingător, însă o scriitură captivantă şi onestă, construită pe un univers infrareal al detaliilor, care anunţă un scriitor ce merită toată atenţia în continuare.
* Mihai Curtean