Format: 13 x 20 cm, 96 p.

Traducere din limba rusa de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas

Cartea cuprinde opt povestiri despre adevaratul comportament crestin si constituie un minunat dar pentru copii, reusind, prin frumusetea si sensibilitatea naratiunii, sa le modeleze si sa le lumineze sufletul.

Cuprins
Nu-mă-uita
Păpuşa fetiţei născute de Crăciun
Îngerul de Crăciun
DuÅŸmanii
Ajutorul Sfântului Pantelimon
Rugăciunea a fost ascultată
Darul îngerului
Adevărul Galiei

Darul îngerului

Multă bucurie, multă fericire semăna în jurul său bunul ÅŸi înÅ£eleptul împărat Barbă Argintie. ToÅ£i supuÅŸii lui trăiau în pace ÅŸi bunăstare. Împăratul îi sprijinea pe cei săraci, nefericiÅ£i, îi hrănea pe cei flămânzi, îi adăpostea pe cei fără locuinţă – într-un cuvânt, ajuta tuturor celor ce aveau nevoie de ajutorul lui. Åži împărăţia lui era cea mai fericită din toată lumea. Oamenii chiar aÅŸa îi spuneau: împărăţia fericită. Acolo nu se auzeau nici Å£ipete, nici gemete, nu se vedeau lacrimi ÅŸi întristare – despre războaie, ce să mai vorbim! ÎnÅ£eleptul ÅŸi bunul împărat Barbă Argintie trăia în pace ÅŸi înÅ£elegere cu toÅ£i vecinii săi. De aceea îl iubeau ÅŸi supuÅŸii săi, ÅŸi oamenii din celelalte împărăţii, împăraÅ£ii ÅŸi regii de aproape ÅŸi de departe...
Însă cel mai mult îl iubeau pe împărat chiar supuÅŸii lui, căci era atât de grijuliu ÅŸi de bun ÅŸi se îngrijea de bunăstarea lor cum numai un părinte iubitor se poate îngriji de copiii săi.
Dar fericirea nimănui nu e deplină pe pământ. Nu era pe deplin fericit nici împăratul Barbă Argintie cel iubit de toÅ£i.
Era singur, familie nu avea: n-avea nici soÅ£ie dragă, nici copii iubitori – nu avea pe nimeni.
Cu mulÅ£i ani în urmă moartea îi răpise singura fiică. Mult a suferit împăratul pentru moartea iubitei sale fete, dar s-a gândit că, îngrijindu-se ca supuÅŸilor săi să le fie bine, va uita de amărăciune. TotuÅŸi n-a fost aÅŸa. De la an la an împăratul se simÅ£ea din ce în ce mai singur ÅŸi de la an la an se gândea tot mai des cui să lase împărăţia ca să domnească după moartea sa.
Åži în cele din urmă s-a hotărât să aleagă pe una din fiicele supuÅŸilor săi, care să-i fie în locul celei moarte, pe care să o înfieze ÅŸi căreia să-i poată lăsa moÅŸtenire tronul împărătesc ÅŸi bogăţiile sale.
S-au bucurat supuÅŸii de această hotărâre a împăratului lor, prevăzând că alegerea lui va cădea asupra unei fete vrednice de această înaltă cinste.
S-au răspândit peste tot crainicii, au trâmbiÅ£at în toată Å£ara că împăratul, părintele poporului, vrea să-ÅŸi aleagă fiică, viitoare împărăteasă.
În ziua hotărâtă s-au adunat la curte tinere fete din toată împărăţia, toate frumoase, una mai fermecătoare decât alta, ÅŸi toate fiice ale oamenilor de vază.
Privi bătrânul împărat la ele ÅŸi cugetă: „Pe cine să aleg? Cui să dau întâietate? Toate sunt frumoase, toate sunt de neam. O înfiez pe una – se vor supăra celelalte. Ce este de făcut?“
Bunul împărat se temea ÅŸi acum să nu amărască, să nu jignească pe cineva.
Cu astfel de gânduri se închise în odaia sa de rugăciune ÅŸi deodată văzu: în colÅ£ul odăii stătea un înger strălucitor, parcă Å£esut din raze de soare.
Împăratul se trase înapoi, plin de uimire, dinaintea vedeniei strălucitoare, ÅŸi auzi următoarele cuvinte:
– Åžtiu, împărate, că ai hotărât să-Å£i cauÅ£i fiică în locul celei moarte. Åži, iată, am venit să-Å£i spun că Dumnezeu vrea să îÅ£i facă un dar. L-ai meritat prin inima ta bună ÅŸi grija pentru supuÅŸii tăi. Cel de sus îÅ£i dăruieÅŸte o asemenea fiică încât vei fi cel mai fericit tată din lume ÅŸi o vei iubi aÅŸa cum ai iubit-o pe răposată.
– O, îngere! Spune-mi, strigă împăratul, care din fetele care s-au arătat la curte este menită să-mi fie fiică?
– Care? Ascultă cu luare-aminte: între fetele pe care le vei vedea mâine la curte va fi una pe al cărei umăr, îndată ce va călca pragul curÅ£ii tale, se va aÅŸeza un porumbel alb. Pe aceea să o faci fiica ta – însă ia seama să nu te înÅŸeli.
Acestea fiind spuse, îngerul se făcu nevăzut.
Împăratul nu putu să pună geană pe geană întreaga noapte. Se tot gândea la făgăduinÅ£a îngerului ÅŸi la fata care urma să-i fie fiică.
De dimineaţă se sculă în grabă, se îmbrăcă ÅŸi ieÅŸi în sala de primire împărătească, unde îl aÅŸteptau deja fetele adunate.
Trecu prin sală o dată, trecu de două ori. Privea la fete, îÅŸi mângâia barba lungă ÅŸi nu grăia nimic.
Deodată, împăratul văzu pe fereastră că s-au deschis porÅ£ile castelului ÅŸi în curtea împărătească intră un cărucior. Înăuntru erau cărbuni, iar la cărucior trăgea o fată de ÅŸaisprezece, slabă, istovită, oacheşă, neatrăgătoare: în fine, o urâtă întru totului tot. Însă pe umărul fetei... ÅŸedea un porumbel alb ca zăpada.
Se amărî împăratul, dar ce să facă! Porunci slujitorilor s-o ia biniÅŸor în palat pe urâtă ÅŸi s-o aducă înaintea lui. Când o văzu, îi porunci să se îmbrace frumos ÅŸi să aÅŸtepte împreună cu frumoasele fiice ale dregătorilor în sala de primire.
Iar el ieÅŸi în grădină, stând pe gânduri dacă s-o ia sau nu drept fiică.
Iese împăratul în grădină ÅŸi vede: alături de gard stau doi copilaÅŸi; pe ei sunt hăinuÅ£e vechi, în picioare – pantofiori purtaÅ£i, dar feÅ£ele lor strălucesc de bucurie, ca la o mare sărbătoare.
– De ce vă bucuraÅ£i, copii? îi întrebă împăratul.
Copiii nu-l văzuseră niciodată îndeaproape ÅŸi ca atare nu îl cunoÅŸteau.
– O aÅŸteptăm pe fata cărbunăreasă, bunule domn, au răspuns ei. Ea merge să vândă cărbuni la bucătăria împărătească ÅŸi totdeauna se întoarce cu mâinile pline de bunătăţi, pe care i le dăruieÅŸte bucătarul. Åži ea ni le dă nouă pe toate, până la ultima bucăţică, aÅŸa de bună e Maria.
– Åži ea, care-i atâta de săracă, vă dă vouă totul?
– Totul! Ea zice că a da e de o sută de ori mai plăcut decât a primi, răspunseră într-un glas copiii.
Împăratul clătină din cap ÅŸi merse mai departe. La poartă văzu o femeie bătrână, îmbrăcată sărăcăcios, care ÅŸedea nemiÅŸcată, cu ochii aÅ£intiÅ£i în depărtare.
– Pe cine aÅŸtepÅ£i, bună femeie? întrebă împăratul, foarte mirat de faptul că femeia nu se ridicase la apropierea lui.
– O aÅŸtept pe cărbunăreasa Maria, răspunse femeia. Ea trebuie să iasă îndată de la curte, unde a dus cărbuni pentru vânzare. Cum se va întoarce vom merge împreună să cumpărăm pâine ÅŸi legume. De când am orbit doar ea lucrează pentru mine.
– AÅŸadar, tu eÅŸti oarbă? se minună împăratul, privind-o cu milă pe femeie.
– Da, om bun, am orbit cu trei ani în urmă ÅŸi de atunci mă îngrijeÅŸte Maria mea, care lucrează foarte mult ca să mă hrănească.
– E fiica ta, fără îndoială?
– Nu, om bun. Maria e orfană ÅŸi a venit să lucreze pentru mine, aflând că proprii mei copii m-au părăsit, nevrând să îÅŸi hrănească mama bătrână ÅŸi oarbă.
– Dar de ce nu ai cerut milostenie de la împărat dacă eÅŸti atât de nevoiaşă? întrebă iarăşi Barbă Argintie. Împăratul ajută cu multă plăcere pe toÅ£i săracii.
– Ah, bunule domn, aÅŸ fi cerut ajutorul lui, însă Maria nu îmi dă voie să fac asta, răspunse oarba. Ea spune că este ruÅŸine să ceri atunci când încă ai putere să lucrezi ÅŸi că împăratul nostru are în grijă mulÅ£i săraci, care sunt de două ori mai nefericiÅ£i ÅŸi mai nevoiaÅŸi decât noi. Iată cum e Maria mea! încheie oarba cu o mândrie care sărea în ochi.
Inima lui Barbă Argintie se umplu de bucurie: el înÅ£elese cine era buna cărbunăreasă despre care îi vorbiseră copiii ÅŸi bătrâna oarbă.
Chiar în acea clipă un zgomot îl făcu să se întoarcă. Era un bătrân care, necunoscându-l pe împărat, îl întrebă dacă nu a văzut-o pe micuÅ£a cărbunăreasă. Împăratul nu se putu abÅ£ine să nu-l întrebe pe bătrân de ce o caută.
– Este o fată deÅŸteaptă, foarte deÅŸteaptă, rosti bătrânul. Pentru mine, om bătrân, să stau de vorbă cu ea este o mare desfătare. Ea învaţă de toate, vrea să ÅŸtie de toate! Greu să găseÅŸti o fată ca aceasta. Din păcate, este săracă ÅŸi de neam umil, însă prin mintea ÅŸi inima sa merită o soartă mai bună decât cea de simplă cărbunăreasă.
După ce bătrânul termină de vorbit, din palat se auzi zarvă mare. Împăratul se furişă nebăgat în seamă de nimeni până acolo ÅŸi se opri în dreptul uneia din ferestrele sălii de primire, unde se adunaseră frumoasele. Se opri... ÅŸi înlemni de uluire. Unde pieriseră trăsăturile lor frumoase? Unde erau zâmbetele gingaÅŸe de pe buzele lor trandafirii? Unde se dusese prospeÅ£imea lor de flori primăvăratice?
Fetele dregătorilor aveau feÅ£ele înverzite de răutate, ochii scânteietori de pizmă, gurile strâmbe de mânie. Frumoasele de ieri Å£ipau una la alta, aruncându-ÅŸi ocări.
Fiecare din ele voia să fie fiică de împărat atât de mult, că, uitând de sine, se străduia să le împungă ÅŸi să le jignească pe celelalte. Zavistia ÅŸi răutatea schimonoseau feÅ£ele lor până de curând atât de plăcute.
Åži printre ele umbla fetiÅ£a oacheşă, cu blândeÅ£e în ochii mari ÅŸi buni; pe umărul ei ÅŸedea porumbelul alb. Ea mergea de la o fată la alta ÅŸi cu răbdare blândă le ruga să se liniÅŸtească, să nu se certe, să se supună soartei.
– PoÅ£i să fii fericită ÅŸi folositoare oamenilor chiar dacă nu eÅŸti fiică de împărat, răsuna gingaÅŸ glasul ei de clopoÅ£el, ÅŸi faÅ£a nu demult urâtă a fetei se preschimbase acum într-un chip minunat, devenind oglinda sufletului ei nespus de frumos.
Împăratul nu mai putu răbda, se apropie de cărbunăreasa Maria, o luă de mână ÅŸi rosti cu glas tunător:
– Iată cine are să fie fiica mea! Doar ea e vrednică să o înlocuiască pe fiica mea de sânge, doar ea e vrednică să fie fată de împărat! O, Doamne! ÎÅ£i mulÅ£umesc pentru darul cel minunat pe care mi l-ai făcut prin înger, pentru inima de o bunătate rară a dragii mele Maria!
Åži micuÅ£a cărbunăreasă deveni fată de împărat. Ea o luă la curte pe bătrâna oarbă ÅŸi o îngriji ca o fiică bună; se înconjură de copii sărmani, îi dădu la învăţătură ÅŸi născoci pentru ei felurite îndeletniciri plăcute ÅŸi folositoare; chemă la curte pe bătrânii înÅ£elepÅ£i, cu care se sfătuia cum să-l ajute mai bine pe împăratul Barbă Argintie în faptele lui bune.
Åži de toÅ£i oamenii se îngrijea buna fiică de împărat.
Iar Barbă Argintie a fost fericit cu ea în toate zilele vieÅ£ii sale.