România şi politica securității colective. Pactul Briand-Kellogg prezintă rezultatele unui proiect de cercetare şi investigare a relaţiilor internaţionale din prima decadă interbelică, în care accentul cade asupra rolului deţinut de diplomaţia românească în construirea sistemului de securitate colectivă după Primul Război Mondial. Titlul face trimitere la acţiunile diplomatice pacifiste europene derulate în perioada interbelică, în principal în prima decadă a acesteia, prelungirea demersului analitic până în anul 1934 fiind impusă de obiectivul principal al lucrării, acela de a releva iniţiativele şi contribuţiile româneşti aduse în construirea unei „noi ordini mondiale” (concept folosit de fostul președinte american Thomas Woodrow Wilson). O ordine bazată „pe drept şi nu pe forţă”, aşa cum de nenumărate ori a afirmat remarcabilul diplomat român, Nicolae Titulescu. Mai mult decât orice, această lucrare reprezintă o dovadă grăitoare a capacităţii diplomaţiei româneşti de a distinge în evoluţiile relaţiilor internaţionale ale timpului oportunităţile şi pericolele la adresa intereselor României şi de a răspunde prompt acestora cu inteligenţă şi perspicacitate. Diplomaţia românească a probat, totodată, capacitatea de a-şi articula interesele sale de securitate cu cele general europene şi de a-şi aduce o contribuţie demnă de remarcat la dezbaterile teoretice cu privire la dezarmare şi securitate colectivă. Abordând conceptele de securitate din perspectiva idealismului liberal, diplomaţia românească a rămas totuşi în gardă datorită multiplelor ameninţări ce planau asupra ţării din partea vecinilor revizionişti şi a slăbiciunilor economice şi sociale interne. Totodată, lucrarea de față dovedește că diplomația românească a timpului a însemnat mai mult decât exponentul său cel mai strălucit, Nicolae Titulescu. Personalități românești importante din cadrul Ministerului Afacerilor Străine, ale Guvernului regal al Românie, ale Casei Regale, Academiei Române, armatei și din ceea ce astăzi denumim societatea civilă au fost implicate în elaborarea și structurarea poziției internaționale a Bucureștilor și au susținut demersurile de întărire a păcii regionale și internaționale. Un asemenea exemplu îl constituie Vespasian V. Pella, interesul pentru această personalitate cu contribuții esențiale în domeniul dreptului penal internațional fiind moștenit de autoare de la profesorul conducător de doctorat, istoricul Gheorghe Sbârnă. conf. univ. dr. Silviu Miloiu