Sonetele Mirelei Lungu sunt spumoase – si sunt sonetele femeii indragostite, orice s-ar zice, nu lipsite de fronda, sagacitate, umor, faconda. Dar Mirela nu joaca, ea este cuprinsa in sonetele pe care incearca sa le revolutioneze. Poate tocmai de aceea toarna si un strop (ei bine, poate un strop cam/mai mult!) de condiment erotic. […] Miza Mirelei este renovarea poemului de dragoste si, in acest sens, ea urca foarte mult, prin acest exercitiu de virtuozitate, uneori chiar prin insesi imperfectiunile lui. Sigur, replica are, uneori, si superficialitate, dar asta face parte, pana la urma, din regula jocului. Pentru ca poeta exerseaza o retorica deschisa. Poemele sunt destinate unui succes de public – si asa si trebuieste la tinerete. Profunzimea vine, cel mai adesea, cu varsta – si cu amaraciunile ei. Sonetele Mirelei Lungu sunt pururi tinere – si e bine aaa. Din cand in cand, cineva trebuie sa mai aduca prospetimea in poezie. Mirela Lungu e o spadasina a sonetului. Un gen de pe care varul s-a coscovit ca de pe viata falnicei Venetii.

Mihail Galatanu