Lucrarea de faţă este o încercare de a supune atenţiei celor interesaţi o perioadă istorică de trei secole (1500-1800), controversată în felul ei, dar consistentă în realizări din domeniul politic şi diplomatic, al ideilor şi proiectelor care vor direcţiona evoluţiile statelor europene, aflate într-un continuu progres, atât istoriografia românească, cât şi cea europeană, au dezbătut concepte, precum: premodernitate, epocă modernă timpurie, modernitate şi modernism, problematica rămânând deschisă exprimării opiniilor formulate de cercetători.

Pe fondul mutaţiilor semnificative, generate de consecinţele Renaşterii, Reformei şi războiului de 30 de ani, pe tot cuprinsul continentului european, s-au observat tendinţe noi, în special în domeniul gândirii politico-diplomatice, care vor constitui premise favorabile ale Europei moderne.

Tranziţia de la Evul Mediu spre modernitate a fost favorizată şi de modul în care unii gânditori - politicieni, diplomaţi, jurişti, filosofi, scriitori, artişti – au înţeles să se implice, unii dintre aceştia devenind apoi nume reprezentative, în domeniile pe care le reprezentau.

Dinamica relaţiilor internaţionale a perioadei de referinţă a cunoscut, la rândul ei, o schimbare, uşor de sesizat, mai ales prin noile reguli, introduse în practica raporturilor dintre state şi a unei legislaţii, de care trebuie să se ţină seama în negocierile ce urmau conflictelor militare. Elocvente, în acest sens, sunt prevederile păcii westphalice, dar şi conţinuturile noii discipline a dreptului internaţional, elaborate de Hugo Grotius, doar două dintre evenimentele cele mai importante ale secolului al XVII-lea.

Un alt aspect, demn de reţinut este acela al binomului laic-religios, care în contextul dat, a dobândit noi semnificaţii, în sensul în care Biserica a fost nevoită să-şi redimensioneze atitudinea faţă de Stat.

S-au impus, în galeria gânditorilor europeni în epoca modernă timpurie, numele câtorva personalităţi remarcabile, precum: Niccolo Machiavelli, Jean Bodin, Richelieu, Hugo Grotius, Comenius, reprezentând domenii distincte, precum: legislaţie, drept, diplomaţie şi educaţie.

în secolul al XVIII-lea, unele idei şi modele politico-diplomatice au fost preluate, îmbogăţite şi adaptate noilor realităţi sociale, de către reprezentanţii Iluminismului european, prefigurând, în felul acesta, unele evenimente de impact asupra societăţii europene, cum au fost Marea Revoluţie Franceză de la 1789.

Cu certitudine, există posibilitatea ca acest demers ştiinţific să poată fi extins şi în sfera didactică, prin inserarea, sub forma unor prelegeri, a unor capitole, în special, la studenţii şi masteranzii de la specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene... Autorul

INTRODUCERE

Premodernitatea/Epoca modernă timpurie – delimitări conceptuale şi ipostaze istoriografice

I.1. Modernizarea. Delimitări conceptuale

I.2. Anii 1500-1800 – ca perioadă distinctă între Evul Mediu şi epoca modernă

CAPITOLUL II.

Dinamica relaţiilor internaţionale din Europa între secolele XVII-XVIII

II.1. Cadrul general al dezvoltării relaţiilor internaţionale din Europa.

II.2. Despre principiul echilibrului european

II.3. Evoluţii politico-diplomatice în vestul Europei între secolele XVII-XVIII

II.4. Spaţiul Central şi Sud-Est european în relaţiile internaţionale în secolele XVII-XVIII

CAPITOLUL III.

Binomul laic-religios în gândirea politică europeană

CAPITOLUL IV.

Idei-concepte şi modele politico-diplomatice în viziunea unor gânditori europeni reprezentativi

A. Gânditori europeni ai secolelor XVI-XVII

IV.1. Niccolo Machiavelli (1469-1527)

IV.2. Jean Bodin (1529-1596)

IV.3. Hugo Grotius (1583-1645)

IV.4. Richelieu (1585-1642)

IV.5. Comenius (1592-1670)

B. Gândirea iluministă a secolului al XVIII-lea

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE