Meditatia livresca , mitologica si biblica , se imbina cu o substanta densa , aromata , provenita dintr - o interioritate rurala ce se raporteaza violent , ironic sau resemnat la un univers prefabricat. Poemele lui Dorel Macarie se constituie intr - un scenariu luxuriant , exacerbat a carui coerenta provine din viziune si din recurenta acelorasi spaime organice si pulsatile , de distrugere a unui sens primordial , plasate in diferite decoruri pseudoidilice care se destrama pe masura ce textul avanseaza. Acest melange de tonuri interioare propulseaza si defineste o imagine auctoriala fragmentata care , in schimb , nu reclama rupturi in zona atitudinii lirice si nici a constructiei poemelor , realizate dupa un tipar muzical destul de constant. Insa de aici provine sentimentul de spatiu intermediar , acest teritoriu imaginat de Macarie fiind o punte catre un univers populat de personaje fantastice , aflate la limita existentei asa cum o stim.