Cine se apropie de personalitatea lui Sadoveanu trăieşte senzaţia copleşitoare a celui care de la poalele unui munte semeţ îşi ridică privirile spre culmile acestuia.

Oricare ar fi evoluţia societăţii romaneşti în viitor, Sadoveanu va rămâne un reper trainic al spiritualităţii noastre.

A vorbi despre Sadoveanu ca despre un mare povestitor "Ceahlăul", "Zimbrul", "Ştefan cel Mare" al literaturii a devenit aproape un loc comun şi evident, scriitorul se refuză oricărei formule limitative.

Cine citeşte opera lui Sadoveanu pătrunde într-o Românie fascinantă a cărei existenţă n-o bănuia , care este doar a lui, o "Sadovenia" cu propria-i istorie, cu spiritualitatea ei proprie , cu legile ei morale, cu mitologia şi religia ei şi cu oameni care vorbesc aceeaşi limbă cu a noastră şi totuşi alta

De ce Sadoveanu?

Personalitate controversată-după ce i-au fost arse cărţile în piaţa publică şi a fost silit să ducă o existenţă conspirativă spre sfârşitul deceniului al IV-lea secolul trecut, scriitorul este după 1989 contestat de cei care, probabil vor să dobândească, facil, un nejustificat prestigiu.

Nu i se contestă lui Sadoveanu atât valoarea inestimabilă a operei, cat faptul, că asemenea atâtor alţi „Meşteri Manole” ai condeiului, care pentru a-şi împlini destinul de creator , admit ideea oricărui sacrificiu-implicit de natură morală-a cedat în faţa presiunilor, consimţind compromisul moral pe care comunismul l-a impus artiştilor drept condiţie sine-qua-non pentru a se exprima.

Or, al contesta pe Sadoveanu cu astfel de argumente ar fi o mare nedreptate ce i s-ar face scriitorului.

De ce epoca debutului?

Oricine citeşte operele din epoca debutului poate constata faptul, poate surprinzător, ca cele mai importante direcţii s-au rânduit şi s-au cristalizat în conştiinţa artistului încă din această perioadă.

în operele acestei perioade se conturează marea tematică a operei: evocarea vieţii satului şi a ţăranului (Povestirii), trecutul istoric naţional (Fraţii Nicoară). viaţa micului târg de provincie (Floare ofilită).

Percepţia manifestărilor naturii, natura primitivă, stihiala-refugiul din. calea civilizaţiei moderne a sufletului ţărănesc primitiv, natura istorizantă sau cea care, umanizată, potenţează trăirile sufleteşti se conturează acum în opera scriitorului.

Proza de atmosferă, percepţia auditivă a glasului naturii, vraja şi extazul în faţa manifestărilor acesteia sunt ilustrate cu o surprinzătoare maturitate artistică (Un ţipet).

în concluzie lectura operelor din perioada debutului poate fi o cheie pentru a deschide intrarea în marea proză sadoveniană. Proza de maturitate fără îndoială oferă o altă înţelegere, mai adâncă a creaţiei scriitorului , deschide calea spre intuirea mecanismelor laboratorului sau intim de creaţie artistică.

Perioada cuprinsă între sfârşitul secolului al XlX-lea şi primele decenii ale secolului al XX-lea este o perioadă de tranziţie spre marea literatură din epoca dintre cele două războaie mondiale.

Vlăguită parcă de efortul de afirmare din perioada marilor clasici, literatura îşi regrupează forţele, câte mai rămăseseră, în vederea unui nou asalt.

Dintre marii clasici supravieţuiesc, producând, din când în când, opere remarcabile, Caragiale şi Slavici; Duiliu Zamfirescu, Barbu Ştefanescu Delavrancea, George Coşbuc se apropiau de apusul carierei literare, doar Delavrancea, cu o ultimă zvâcnire, avea să se afirme ca dramaturg, oferind scenei româneşti Trilogia Moldovei; în timp ce Caragiale, care se afirmase mai ales ca dramaturg, îşi concentrează proza în volumele Momente (1901) şi Nuvele. Povestiri (1908).

Presa literară reflectă acalmia instalată în planul creaţiei artistice; Convorbiri literare devine, treptat, o revistă de dezbateri şi rapoarte academice, în care literatura îşi face loc cu timiditate; Literatorul lui Macedonski apare cu intermitenţe; scriitori de prestigiu în epocă încearcă să revigoreze publicistica literară, fără rezultate notabile. Nici Vieaţa lui Vlahuţă, nici Vatra lui Coşbuc nu au o viaţă prea lungă şi nu reuşesc să concentreze în jurul lor forţe literare remarcabile.

Doar Tribuna lui Slavici reuşeşte să se impună în Transilvania pentru o scurtă perioadă literară.

Deşi apar multe publicaţii ele nu au o orientare ideologică şi artistică fermă, reflectând contuzia din planul literaturii, ca de exemplu Vieaţa Nouă a lui Ovid Densusianu.

Sadoveanu însuşi evocă, din perspectiva maturităţii artistice, această perioadă ce coincide cu debutul său literar: îmi dau seama acum că epoca nu era deloc prielnică literaturii. Focurile aprinse la Vieaţa şi Povestea vorbei fuseseră destul de sărace şi luminau slab o zare de secetă. Meşterii cei mari de vorbe şi visuri trecuseră: Alecsandri, Eminescu, Creangă. Cei de la care lumea mai aştepta glas tăceau. Delavrancea era în pauza dinainte de Apus de soare; Vlahuţă ostenise şi, odată cu încetarea Vieţii, pare că renunţase la toate; Caragiale şi Coşbuc numai când şi când, dădeau semne că se află cu noi. Duiliu Zamfirescu şi Ion Slavici publicau rar, la reviste inaccesibile învăţăceilor săraci.

La tăcerea marilor maeştri ai literaturii se adăuga lipsa unor talente tinere şi platitudinea periodicelor de literatură.

Publicaţiile contemporane nu mai dădeau nimic, iar tinerii scriitori de proză stăruiau în puţin şi în meschin, unii din convenţional, uşor, alţii în subiecte stranii.

în această zare de secetă debutează tânărul Mihail Sadoveanu câţiva ani mai târziu, după ce-şi va spori experienţa prin colaborări la diverse reviste literare şi se va defini în linii mari universul său tematic.