Poeziile parintelui Sever se citesc cu sufletul. Direct cu sufletul. Trec prin ratiune doar atat cat sa prinzi sensurile. Nu ca sa le comentezi, nu ca sa le cerni prin sita gandirii, ci pentru a le asculta respiratia. Sa le asculti cuvintele linistit, asa cum asculti ropotul picaturilor de ploaie, lasand usa fereastra sufletului deschise. Si daca lovire inseamna dramatism, respiratie inseamna caldura, daruire. Poeziile parintelui Sever trebuie respirate.