Dialoguri in Era E-Reader ofera cititorului prilejul unei intalniri de exceptie cu personaje de marca ale sferelor literare, academice si editoriale internationale (marea majoritate de peste Ocean). Adresandu-se tuturor celor interesati de mecanismele, dinamica si protagonistii fenomenului cultural contemporan, precum si pasionatilor de lectura si schimburi autentice de idei, volumul lanseaza o invitatie la descoperire si intelegere. Scriitori, critici, profesori, editori de prim plan din zona anglisticii si americanisticii se prezinta interlocutoarei si publicului larg cu generozitate si deschidere, cucerind prin modestie, simplitate, umor, farmec, eruditie si profesionalism. Seria de interviuri ofera o perspectiva bine articulata asupra atmosferei competitive din marile universitati si edituri ale lumii anglofone, constituind atat o sursa de informatie aparte, cat si un instrument de lucru valoros pentru studentii si profesorii departamentelor de anglistica, americanistica, studii culturale si media, filosofie, comunicare. Prezentarea in varianta bilingva face materialul accesibil atat publicului din Romania cat si celui din strainatate, natura si preocuparile protagonistilor conferindu-i si o remarcabila valenta didactica.