„Discursul poetic preţios şi limpede, lipsit de dramatism învăluie tragismul existenţial, sugerînd, peste fragmentarismul unei existenţe, viziunea izbăvitoare, ascensională, pură, emanată de raza logosului integrator. Poezia «fără evenimente» pe care o scrie Liviu Antonesei aspiră spre perfecţiune formală...”

Cezar Ivănescu

Dacă n-ar fi existat teroarea cenzurii, dacă n-ar fi existat ceaushima, dacă n-ar fi existat teama redactorilor de carte, dacă n-ar fi existat delatorii, aşa ar fi arătat cartea apărută în 1989 la Cartea Românească, sub titlul Pharmakon. Dar, dacă toate acestea n-ar fi existat, ar mai fi fost ea oare scrisă? Imposibil de răspuns. Nu-mi rămîne, deci, decît să mă bucur că toate cele care au existat – şi încă multe altele – nu mai există şi, pînă la urmă, cartea (bună sau rea, asta vor decide cititorii şi criticii) apare aşa cum am gîndit-o, aşa cum s-a scris de-a lungul a zece sau cincisprezece ani. Nici eu nu ştiu de cînd datează cel mai vechi poem din volum. îmi amintesc numai că o primă versiune a acestui manuscris a fost depusă prima dată la o editură în 1979-1980. De-atunci, manuscrisul a tot fost modificat pînă a ajuns la această formă definitivată în primăvara anului 1988, depusă la editură şi apărută în anul următor mai mult decît înjumătăţită. Aşa aş fi vrut să apară atunci. Aşa o voi lăsa, deci, să fie tipărită acum, indiferent de imperfecţiunile ce le voi fi observat între timp. Este limpede că, din acest moment, volumul de debut în poezie Pharmakon nu mai există.

Liviu Antonesei