Legea celor trei stari in filosofia lui Auguste Comte
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Volumul Legea celor trei stări în filosofia lui Auguste Comte (La lois des trois étates dans la philosophie d’Auguste Comte) a apărut în 1928 la Paris, Librăria Félix Alcan. Această lucrare este teza complementară de doctorat susţinută de filosoful Mihai Uţă (1902-1964) la Universitatea din Strasbourg, universitate care i��'a acordat titlul de doctor în filosofie cu menţiunea „honorable”. Auguste Comte admite pozitivismul lui D’Alembert şi al Enciclopediştilor şi empirismul lui Condillac continuat de Cabanis şi Destut de Tracy sub forma ideologiei generale. Filosofia lui Auguste Comte are ca punct de plecare eliminarea oricărei metafizici. înainte de a începe elaborarea filosofiei pozitive, Comte eliberează terenul de orice rămăşiţă teologică sau metafizică.
Legea celor trei stări este singura care poate face acest lucru. Esenţa acestei legi constă în proclamarea incompatibilităţii coexistenţei celor trei moduri de gândire. Teologia, metafizica şi ştiinţa sunt trei grade distincte ale explicării lumii, ele se succed dar nu coexistă. Filosofia pozitivistă este o construcţie raţională care în loc să coboare de la metafizică la ştiinţă se ridică de la metafizică la ştiinţă, urmând îndeaproape indicaţiile experienţei. în filosofia românească, Mihai Uţă se înscrie în curentul pozitivist-naturalist, care a avut exponenţi pe: T. Maiorescu, V. Conta, P. P. Negulescu, M. Djuvara şi Al. Claudian.