în India, când te afli în prezenta unui maestru, a unui om sfânt, când mergi la templu si te uiti la Dumnezeu sub formã de imagine sau statuie, se spune cã primesti darshan. Privind, te înalti. Ceea ce vezi cu ochii te poate atinge atât de profund încât sã îti schimbe instantaneu viata.
Darshan înseamnã viziune, punct de vedere. Când privim ceva sau pe cineva, ne formãm o opinie, în functie de starea mintii si de nivelul nostru de întelegere. De multe ori vedem doar estetica; vedem cu ochii fizici numai suprafata lucrurilor. A vedea cu adevãrat înseamnã sã devii una cu ceea ce vezi. Asta înseamnã darshan. Când nu mai existã nimic altceva, doar o deschidere si o prezentã fãrã margini. Si în acea întâlnire tãcutã dintre ochi si suflete e cea mai mare bucurie care poate exista.
Cãlãtoria este înainte de toate o experientã a ochilor. Si India poate fi vãzutã în multe feluri, în functie de privitor. Pentru mine, India este si va fi o tarã, o lume, o idee sacrã. Iar experienta de a fi în prezenta sacrului se numeste darshan.

în decursul a douã cãlãtorii de sapte luni în total am parcurs India din nord pânã în cel mai sudic punct. Mai mult de douã luni am stat în ashram. în restul cãlãtoriei am admirat natura fiecãrui loc, am trecut în vitezã prin orase gigant, m-am pierdut în sate rupte de civilizatie, am vizitat palate si temple. Am vãzut India atemporalã si India istoricã. Am cunoscut oameni de toate vârstele si am fost primitã cu drag în casele lor. Am dormit pe jos si în hotel de 5 stele. în final, am strãbãtut peste 18.000 de km cu autobuzul si trenul, vizitând locuri din paisprezece state.

Cartea prezintã, pe de o parte, descoperirea unei culturi noi, pe de altã parte, cãlãtoria mea interioarã.

Sub formã de incursiune culturalã, am prezentat lucrurile care mã pasioneazã si pe care mi-a plãcut sã le explorez si sã le înteleg. India e o tarã vastã, care copleseste prin dimensiuni geografice si istorice. în acelasi timp, e o tarã greu de înteles si usor de judecat dupã aparente.
Pe de altã parte, cãlãtoria mea în India a fost, în primul rând, una interioarã, care vorbeste mai ales despre acele lucruri pe care nu ai timp sã le adâncesti când esti antrenat în rutina existentei: rãnile pe care nu le-ai îngrijit la timp, nevoile pe care le-ai ignorat, magia de zi cu zi pe care, atunci când esti cãlãtor, o vezi mai usor.
Am adunat în aceastã carte însemnãri si amintiri despre locurile vãzute. Locuri geografice, locuri sufletesti sau mentale. Fiecare destinatie e o ancorã pentru o trãire puternicã. Câteodatã în formã brutã, alteori mai rafinatã, simbolicã, am presãrat gândurile, clipele de inspiratie si exaltare, întrebãrile care m-au frãmântat si rãspunsurile pe care le-am gãsit. Nu e nici o carte pur turisticã, nici una pur filosoficã sau psihologicã. E o carte precum viata, cu multe planuri întretesute, legate printr-un sens nevãzut. Nu e o poveste discursivã, cu un fir narativ prezentat clar, ci o îmbinare de cadre. Am ales sã adun la un loc aceste cadre mai mult din dorinta de a nu le pierde, pentru cã reprezintã o parte din mine, reprezintã mãrturia si certitudinea a ceea ce am trãit si simtit.
Dacã nu mergi acolo ca simplu turist în cãutare de exotic, orice cãlãtorie în India are potentialul generãrii sau accelerãrii unei transformãri interioare, pentru cã te scoate din lumea ta, pe care o consideri singura posibilã si validã. Purtându-te dincolo de granitele tãrii si ale mintii, uiti, pentru o scurtã vreme, de tine, cel din cartea de vizitã, si te apropii mai mult de tine, cel dincolo de nume si formã.
De ce e cãlãtoria un mod de a te vindeca si regãsi? Pentru cã esti doar tu cu tine, departe de forta dominatoare a cunoscutului, a camerei tale, a lucrurilor tale, a anturajului tãu, departe de apropierea familiei, colegilor, a lui "trebuie" si "nu trebuie". în acest cadru care te îndeamnã la interiorizare, cãlãtoria devine un mod de a te redescoperi si reinventa, o experientã de vindecare si reîntregire. Iar drumul, sursã de inspiratie si catalizator pentru revelatii.

Fragment

Creierul retine mai usor imagini ce evocã emotii cu încãrcãturã negativã. Zâmbetul si veselia creeazã reactii de moment, efervescentã care se potoleste de la sine. însã mãrturia unor stãri precum tristetea, durerea fizicã, suferinta vizibilã, disperarea, atitudinea gânditoare, enigmaticã, ating parcã alt nivel al fiintei noastre.
Kolkata este singurul oras din India unde încã mai existã ricse trase de oameni, bãrbati numai piele si os, care te miri unde gãsesc puterea sã plimbe zilnic sute de cãlãtori. Ricsa înseamnã supravietuirea lor, iar dacã ti se face milã si preferi sã iei un taxi confortabil, ei vor muri de foame. într-o searã am vãzut un astfel de om cântând la flaut, rezemat cu corpu-i scheletic de ricsa firavã, asemãnãtor ciobanului nostru, care îsi jeleºte singurãtatea si dorurile, rãtãcind pe potecile muntilor.
în drum spre Ramakrishna Mission traversez un pod peste calea feratã. Jos, sute de colibe însirate de-a lungul sinelor, o lume underground, cu propriile ei legi. Sari-uri colorate întinse la uscat direct pe pãmânt, câteva femei pregãtind prânzul, altele pieptãnându-si pãrul lung si negru, proaspãt spãlat. Copiii se joacã, alergând fãrã grijã. Dupã câteva minute în care încerc sã descifrez bucãti ale dinamicului mozaic, vãd cã apare molcolm un tren. încet, locuitorii sinelor se dau la o parte, fãrã grabã, îngãduind trenului sã le invadeze teritoriul. în cele din urmã totul revine la normalitate, trenul iese din cadru, lãsând locul oamenilor care se întorc firesc, reluându-si pozitia printre sine ca actorii pe o scenã, la ridicarea cortinei. Piesa îsi continuã cu naturalete cursul. Copiii se joacã, femeile pregãtesc prânzul...
Adultii sunt seriosi, au în privire durere, resemnare, imposibilitatea depãsirii conditiei. Copiii, în schimb, sunt de o poftã de viatã iesitã din comun. Multi dintre ei sunt trimisi de familie sã munceascã. îi vezi vânzând te miri ce, pregãtind samosa, servind clientii sau cersind, cei mai mari cu câte unul mai mic în brate, murdari si zdrentãrosi. Copii care merg la scoalã desculti, joacã cricket desculti, zburdã prin ploaie desculti.
Copii care nu stiu sã scrie sau sã citeascã dar vorbesc englezã fluent. Au învãtat de la turisti. Copii care stiu sã zâmbeascã. Zâmbetul lor îti oferã o lectie de libertate si fortã. Se uitã la tine cu o îmbinare misterioasã de încredere, sfialã, tristete, maturitate si naivitate. "Totul e o joacã", par a spune.
Si, mai presus de toate, copii care te învatã o extraordinarã lectie de supravietuire. Cum, ignorati de toatã lumea, la marginea societãtii, reusesc sã rãzbatã prin cele mai crunte circumstante. De la ei am învãtat cã existã în om o fortã de neînvins. Aceeasi fortã care determinã sãmânta sã strãpungã învelisul tare care o acoperã si sã iasã din pãmânt pentru a se deschide în lumina soarelui.

Mai multe pe www.indiadarshan.ro