Există, în poezia lui Riri Sylvia Manor, ceva care o diferenţiază net de alte „voci poetice”, obligându-te să găseşti un epitet pentru această voce poetică, să inventezi un cuvânt nou pentru a descrie această nouă poezie. Simţind că tentativa ta ar fi hazardată, revii la vechea recuzită terminologică, ce nu te mulţumeşte decât în parte, dar ştii că rămâne încă cea mai bună soluţie. Termenii cei mai potriviţi par a fi: autenticitate, prospeţime, inocenţă.(…)

La Riri Sylvia Manor frapează capacitatea de a transforma autobiograficul în poezie adevărată. Banale sau mai puţin banale întâmplări trăite de ea (de exemplu: ca mamă, ca medic oftalmolog reputat pe plan internaţional, ca locuitor al unei ţări supuse atacurilor teroriste, etc.) se transformă, în poezia ei, imaginar, afectiv, intelectual trăite de cititorii săi ca tot atâtea întâmplări ce i-ar implica, i-ar angaja afectiv şi pe ei. Dacă o face sau nu cu „inocenţă” nici nu mai contează, de vreme ce efectul cel bun este obţinut, biografia individului Riri Sylvia Manor intrând în raport de coincidenţă cu o mitologie colectivă, pe care o alimentează, alimentându-se totodată din ea.” (Irina Mavrodin)