Omul contemporan, care L-a refuzat pe Dumnezeu si L-a inlocuit fie prin indumnezeirea eului sau, fie prin indumnezeirea materiei, primeste foarte greu sa asculte cuvantul cuiva despre problema acestei substituiri, adica despre pacat, ca si despre continutul negativ pe care pacatul il poarta inlauntrul lui, pentru omul insusi si pentru lume.
Pe de o parte, pacatul a fost socotit ca ceva firesc si a devenit un mod de viata. Insa faradelegea este singurul lucru impotriva firii din cadrul naturii, si impreuna cu ea moartea si diavolul. Ceea ce descoperim insa cu tristete in lume este faptul ca ceea ce este nefiresc a fost proclamat firesc, moartea a fost numita viata, si diavolul a fost considerat Dumnezeu.
In prezenta noastra cercetare incercam intr un mod general, comprehensibil si limpede, sa prezentam conceptiile fundamentale ale Bisericii noastre, o incercare de „pipaire” si intelegere a unei astfel de evolutii insemnate, precum cea a pacatului. Pentru inceput ne vom opri la sensul pacatului stramosesc, fapta primului om, cu urmari directe asupra intregului neam omenesc, asa cum viaza el in evenimentul stricaciunii si al mortii. Vom prezenta iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Care, pentru ca sa l mantuiasca pe om, nu indica doar binele si evitarea raului, ci El insusi experiaza urmarile stricaciunii si ale mortii, facandu Se om.