„Eduard al III-lea şi Sir Thomas More, texte recent integrate în canonul shakespearian, prezintă un dublu interes pentru specialişti şi publicul larg; stau mărturie geniului creator al celui mai mare dramaturg al tuturor timpurilor şi pun în lumină mecanismele cenzurii în epoca elisabetană. Reconsiderarea Renaşterii engleze din perspectivă neoistoristă contribuie la impunerea unei noi paradigme biografice, aceea a autorului cenzurat. Să fi fost „merry England”, cum tradiţional era numită Anglia în manualele de istorie de acum un veac, un proto-gulag? Cristopher Marlowe asasinat; Thomas Kyd torturat; Ben Jonson şi George Chapman întemniţaţi; Thomas Nashe total interzis de la publicare… O lungă serie de mari creatori urgisiţi şi prigoniţi. Iar Shakeapeare, confirmând regula, simte pe propria-i piele rigorile cenzurii şi deplânge în Sonetul 66 faptul că „glasul artei legile-l sugrumă”, drept care alege autocenzura. Recuperarea lui Eduard al III-lea reprezintă fascinantul drum al unei opere shakespeariene de la anonimat la canon, via apocrifă, iar fragmentul din Sir Thomas More păstrat în manuscris autograf atestă abilitatea cu care autorul ştia să escamoteze vigilenţa autorităţilor în scrierea textelor cu potenţial caracter subversiv.” (George Volceanov)