„După romanele Zorba Grecul, Hristos răstignit din nou, Ultima ispită a lui Hristos şi Fratricizii, memorialistica reprezintă partea cea mai valoroasă a operei lui Kazantzakis şi se bucură de aceeaşi celebritate. Kazantzakis nu e un călător de rând. El este călătorul filozof căruia locurile văzute, oamenii, creaţiile lor, istoria lor, credinţele şi obiceiurile lor îi trezesc reflecţii adânci asupra existenţei şi destinului omenesc, reflecţii care prin frumuseţea exprimării aprind sufletul cititorului, iar prin îndrăzneala lor îi stârnesc mintea către meditaţii rodnice – spirituale, morale şi estetice.“ (Ion DIACONESCU)

„Acest glas nemilos – Tigroaica, tovarăşa mea de călătorie – mă însoţea în toate călătoriile mele. Pe toate le-am văzut împreună. Am mâncat şi am băut amândoi la mesele străinătăţii, am suferit împreună, ne-am bucurat împreună de munţi, de femei, de idei. Şi, încărcaţi de prăzi, plini de răni, ne întoarcem de-acum în răcoroasa, liniştita noastră chilie... şi ne gândim la câte am văzut şi la câte avem încă să vedem. Ne bucurăm amândoi că toată lumea aceasta, văzută şi nevăzută, este o taină nedezlegată, adâncă, de neînţeles, dincolo de minte, de năzuinţă, de certitudine.“ (Nikos KAZANTZAKIS)

„Au venit Taëma, Mansur şi Aua, cei trei cămilari care ne vor ajuta să urcăm pe vârful muntelui Sinai. Cu veşminte colorate, cu trei cununi din păr de cămilă înfăşurate pe cap, cu un iatagan lung petrecut cu o curea pe după umăr. Beduini supli, cu picioare subţiri, cu ochi rotunzi, vultureşti. Ne-au salutat ducându-şi palmele la inimă, la buze şi la frunte... Soare, o livadă verde, mici pui de cămilă şi oi care pasc, corturi din păr de cămilă colorat, femei cu belciuge de argint la glezne şi la braţe, vopsite cu galben şi negru stau în faţa corturilor şi tăifăsuiesc. Mâncărurile scot aburi – orez şi lapte şi pâine albă şi un pumn de curmale. Şi un urcior cu apă rece. Şi trei corturi sunt cele mai mari, trei cămile sunt cele mai iuţi, trei femei sunt cele mai frumoase – corturile, cămilele şi femeile lui Mansur, ale lui Taëma şi ale lui Aua...“