Opera Omnia V. Spre o noua fata a Bisericii Romane Unite
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Volumul de faţă reuneşte şase scrieri ale Mons. Octavian Bârlea(1913-2005) publicate în varianta bilingvă, română-germană, în revista Perspective a Misiunii Române Unite din Munchen. Primul dintre ele – Biserica Română Unită. Situaţia ei de azi şi perspectivele ei de mâine - a fost publicat în 1979, la un an după revenirea Sfinţiei Sale din Statele Unite în Germania, la Munchen, ca superior al acestei instituţii bisericeşti româneşti. Ultimul însă – Spre o nouă faţă a Bisericii Romăne Unite – a fost publicat în 1991, deci la un an după evenimentele din decembrie 1989 ce au adus Biserica Română Unită într-o situaţie de relativă libertate. Aşadar studiile ce revăd acum lumina tiparului într-o nouă haină au fost redactate în ultimul an de exil al Monseniorului Bârlea. în ele se simte, poate mai mult decât în altele, spiritual profetic ce a călăuzit constant toate ostenelile şi reflexiile Sfinţiei Sale. Pr. Ioan-Irineu Farcaş, Rectorul Misiunii Române Unite din Germania