Jumatatea dumnezeului femeie e o carte‑poem. Un poem în care, in ciuda evocării lui, Dumnezeu nu există. Sau nu asa cum te‑ai astepta. In stilul lui propriu, socant, cu imagini electrizante, taioase in carne vie şi in cuvant, Daian il reinventeaza. Il aduce in el, unde oricum nu se mai aude nimeni, apoi il exileaza, desavarsindu‑l odată cu recunoasterea in femeia a carei culoare preferata devine. In ciuda angoaselor care‑l traverseaza, a nelinistii, a tristetii, a vehementei protestelor, a injuriilor chiar, cartea ramane o declaratie de dragoste fascinanta:

intunericul rostit recent si pastrat adanc

sub pleoapa

ma indeamna sa te cer

de ieri

si de blond

si de altceva

sa te promit numelui meu

de femeie intoarsa si insfarsita

sa te vad intamplare iubito.


Maria Nicula