într-o zi, orice-am face, vom da seamă pentru toate: pentru cele sfinte sau nesfinte ce au sfâșiat al clipelor drum, pentru blocarea aripilor gândului, pentru cornul pe care nu l-am lăsat să sune, pentru petecul de cer închis adânc în noi… Tribut vieții dau până și petalele! Altfel nu ar purta povara atâtor inscripţii… lacrimi.

Lacrima, puterea purificatoare a sufletului, deschide uși ferecate, înlătură lacăte, deschizând cale Luminii.

Atunci când Creatorul ne-a aruncat în valuri, dându-ne libertate deplină, cunoscând, Atotștiutorul, limitele și neputințele noastre, ne-a dăruit cel mai miraculos leac: lacrima!

E atâta viață și putere de purificare în toate!!! Ce e pustiu?! Doar ochiul în care a secat izvorul lacrimilor și floarea fără… petale!

Lacrimă și zâmbet, lumină și întuneric… Nu înțelegi întunericul!? Fii tu sensul luminii!

Ţine-mă în braţe, doar o singură noapte, măcar acum, Vârtejule şi… lasă-mă să plâng!!! Tu n-ai odihnă niciodată?!De aceea nu îmi mai e ciudă pe tine, nu te mai cert, acum mi-e milă pentru că tu nu vei cunoaște niciodată mângâierea și îmbrățișarea, tu doar risipești… ploaie și vânt, împrăștiind până și petalele!

Privește inscripțiile lăsate-n urmă și… descifrează petalele!

Cei care vor călca desculți peste ele, în inexorabila curgere prin pulberea atâtor nume ce trec prin aceleași locuri, imaginându-și doar că lasă urme, vor simți și auzi, poate, în punctele cele mai sensibile ale tălpilor, ecoul și rugămintea slovelor încrestate în petalele spulberate de o strigare, un simplu glas ce se va stinge, ca atâtea altele, în deșertăciunea pământească… ecoul lui răzbătând mereu spre stele!