Existenţa noastră în Ardeal e ameninţată în cel mai primejdios chip. Şi Ungurii cu şovinismul lor, nutrit până la paroxism de literatură şi ziaristică, nu sunt poporul, care să se lase de un plan aşa măreţ pentru dânşii. Dar nu numai atât. în anii din urmă, ca şi la 1848, ziarele şi revistele ungureşti ocupându-se de chestiunea românească, tot mai mult accentuează pretinsele drepturi ale regatului ungar asupra Munteniei şi Moldovei de pe vremuri. Nu e oare şi acesta un semn că politica Ungurilor e aceeaşi ca şi a Habsburgilor şi tinde de asemenea la îngenunchierea noastră?... Minţiţi şi duşmăniţi de Habsburgi, schingiuiţi de Unguri, ameninţaţi cu desfiinţarea şi chiar cu stârpirea, Românii de sub stăpânirea Habsburgilor îşi aşteaptă mântuirea. Şi gândindu-se şi la soarta Basarabiei, ştiu că această mântuire nu poate veni decât de la cei de un sânge cu dânşii. Privirile în aşteptare îngrijorată se îndreaptă spre strâmtorile Carpaţilor şi aşteaptă ca la cotitură să se ivească odată sclipirea baionetelor româneşti.

Bucureşti,1 Mai 1915