Poezia lui Ovidiu Stefan Ilie este o ingenioasa masinarie de recuperare a unui trecut, cand real, cand iluzoriu. Paseismul sau liric nu este prea departe de ,, mecanismele " proustiene in care trecutul se lasa macinat la voia metaforei existentiale. Poetul acesta, atat de introvertit in expresie si de exploziv in metafora are o zestre culturala bine asimilata si o siguranta a scrierii ce ne duc cu gandul la ,, matematica" unui izvor de munte ori la ,, geometria" unei cascade. Muzicalitatea discreta a versului arunca umbre asupra unor stari de spirit cu o luminozitate amintind de linistea dinaintea furtunii. In aceste momente inspirate, muzica devine o pauza de respiratie.