Maresalul Constantin Prezan - Vocatia datoriei. Editia a II-a, revazuta si adaugita
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Scriind această carte, am ținut seama de relativitatea discursului istoric, fapt uitat, câteodată, de cei ce se consacră studiului trecutului și care cred, uneori, că sunt deținătorii adevărului absolut. Nu există așa ceva în cercetarea istorică, ea este dinamică, mereu apar noi documente, noi interpretări, perspectiva asupra trecutului modificându-se continuu, în funcție și de necesitățile prezentului. Condiția istoriei de a fi o disciplină vie este permanenta revedere a trecutului în toată complexitatea lui. De aceea, lucrarea de față, aflată la a doua ediție, reprezintă una dintre încercările de a înțelege viața, activitatea și personalitatea mareșalului Prezan, de a-i fixa contribuția în istoria militară a României într-o perioadă marcată, deopotrivă, de nenumărate greutăți, dar și de mari realizări. Cea mai însemnată dintre acestea din urmă este, fără îndoială, reunirea românilor în granițele aceluiași stat, în anul de grație 1918. (Petre Otu)