Intreaga viata a Sfantului Amfilohie a fost o jertfire de sine adusa lui Dumnezeu si aproapelui in numele dragostei, fiindca dragostea este principalul rod al vietii crestinului si scopul vietii monahale. Dragostea este nemuritoare, ea il urmeaza pe om dincolo de mormant, in viata cea vesnica, si este o legatura intima dintre sufletele celor vii si celor adormiti. Prin credinta, dragoste si milostenia pe care a acordat-o celor aflati in necazuri, el a fost un exemplu viu de vietuire, castigand dragoste si lasand o amintire de neuitat in inimile oamenilor, pentru care era si este un grabnic tamaduitor, milostiv ajutor si grabnic mijlocitor. Si dupa moarte el se arata vindecator, mangaindu-i si cercetandu-i pe cei aflati in primejdii; oamenii ii simt si acum dragostea.

O, preafericite părinte al nos­tru Amfilohie, îngere pământesc și omule ceresc! Cu credință și cu dragoste cădem la tine și ne rugăm ție cu osârdie: arată-ne nouă, smeriților și păcătoșilor, sfân­­­ta ta ocrotire, căci, iată, pen­tru păcatele noastre nu avem în­drăz­nire să rugăm pe Domnul și Stăpânul nostru pentru cele de care avem nevoie, ci pe tine te în­­fățișăm Lui ca rugător binepri­mit și cerem de la tine cu căldu­ră: mijlocește pentru noi ca să pri­mim de la bunătatea Lui da­ruri de bună treabă pentru sufle­te­le și trupurile noastre: credin­ță dreaptă, către toți dragoste ne­fă­țarnică, în pătimiri – răbdare, celor ținuți de grele boli – tămă­du­ire, celor ce cad sub povara necazurilor și a nevoilor anevoie de pur­tat și se deznădăjduiesc de această viață – grabnică ușu­ra­re și izbăvire