Ceea ce ne propune Dragoş Zaharia cu această lucrare a sa este o excelentă sinteză a zece ani de politică externă românească. Zece ani în care au loc schimbări rapide europene şi zonale, care atrag după sine şi mutaţii esenţiale în politica românească Nu sunt atât de rapide aceste mutaţii ca în Ungaria, Cehia sau Polonia, dar ele sunt cu atât mai importante cu cât transformarea care a avut loc în România nu fusese deloc pregătită. De aceea sunt şi multe căutări, incertitudini, ezitări. România ratează startul către Europa. „Ce a constituit un obstacol mai mare în calea apropierii de structurile occidentale: politica externă sau politica internă?”, se întreabă Dragoş Zaharia. Având în vedere incertitudinile privind URSS şi lipsa unei strategii a Occidentului pentru zona noastră, autorul scuză parţial erorile diplomaţiei române. Dar nu scuză deloc politica internă defectuoasă. Şi are perfectă dreptate. prof. univ. dr. Ion Bulei Deschiderea negocierilor pentru aderare la Uniunea Europeană, la 10 ani de la prăbușirea sistemului comunist, constituie o dovadă a procesului de transformare pe care România îl parcurgea în această perioadă. Privită din perspectiva duratei lungi, istorice, această transformare a României este spectaculoasă.......la începutul anilor 2000, România era plasată favorabil în cursa pentru integrare în instituțiile europene și euro-atlantice. Izolarea de la sfârșitul anilor ’80, pașii șovăielnici de la începutul anilor ’90 erau înlocuite, treptat, cu raporturi permanente derulate în cadru instituționalizat (UE și NATO) cu partenerii occidentali.