E duminica seara si ninge. Un copil sta chircit linga zidul unui spital si vomita. O durere atroce de cap il impiedica sa vada. Incearca sa ridice privirea. Fulgi de zapada ii intra in gura. Nu simte frigul. Devenit adult, dupa aceasta experienta la limita dintre viata si moarte, Herman G. a ales sa traiasca clipa. Fara adrenalina provocata de schiul extrem se sufoca. Fara iubire, viata i se transforma in chin.

„Cei care au trecut dincolo si apoi s-au intors in lumea asta ramin toata viata marcati de experienta acestei calatorii. Dragos Ghitulete porneste in Partea dreapta a capului pe urmele unei asemenea expeditii dincolo, dar si pe urmele lasate de personajele sale prin lumea noastra cea de toate zilele, amestecind misterios ceea ce s-a intimplat cu ceea ce s-ar fi putut intimpla si persoane care au devenit personaje cu personaje care ar fi putut fi persoane. Se intersecteaza aici povesti esentializate si intimplari din categoria celor care iti schimba viata sau te aduc la un pas de moarte, intr-o tesatura in care visul cu pestisorul de aur te poarta inlauntrul trupului tau, iar o calatorie in lumea larga te poate amesteca in cautarile unor necunoscuti ce ajung sa faca parte din cel care devii pe masura ce afli cum ei au ajuns ceea ce sint. Un roman pe care nu-l poti povesti dupa ce l-ai citit, dar care te urmareste si dupa aceea, de parca ceva din tine ar fi ramas prizonier in paginile lui.” (Cristian Teodorescu)

„Cit timp oamenii vor spune povesti, iadul e departe. Iar povestile, dupa cum ne arata istoria asta de citeva mii de ani, sint despre lacrimi si risete, despre iubire si despartire, despre calatorii si alti oameni care spun povesti. Tot ce trebuie sa facem e sa ne deschidem inima. Ferecata, nici nu sufera, nici nu se bucura, pentru ca nu da nimic, dar nici nu primeste nimic.” (Dragos Ghitulete)