Aceste povestiri au fost scrise în perioada 2010‑2014 şi publicate, în parte, în periodice. Le‑am numit parabole, având o anumită intenţionalitate, şi am aplicat în realizarea lor aceeaşi structură (cvadripartită) şi acelaşi registru can­titativ (aproximativ o mie de cuvinte).

Pe cele din Călăuzitorul de suflete (cea dintâi secţiune) le consider europene, acţiunea lor petrecându‑se în locaţii diferite de pe bătrânul continent şi majoritatea ideilor pe care se bazează născându‑se în timpul unor peregrinări (iubirile, cărţile, muzica şi călătoriile sunt, după umila‑mi părere, cele mai frumoase lucruri care ni se pot întâmpla într‑o viaţă). Cu excepţia primei şi a ultimei lucrări care schiţează un posibil cadru, ordinea povestirilor este alfabetică. Deşi gândite ca fantastice, ele au şi o dimensiune experienţială, în acelaşi timp putând fi citite şi ca poeme în proză: ale ora­şelor prin care am trecut, ale oamenilor pe care i‑am cunos­cut şi, desigur, ale sufletului meu, undeva, în străfundurile mele considerându‑mă, ca mulţi semeni de‑ai mei, oarecum poet… (Ladislau Daradici)