Ion Vlasiu alcătuieşte poveşti noi din frânturi de poveşti vechi, născoceşte istorioare pe care le conduce spre o încheiere sau le lasă suspendate, iar cititorul e invitat să preia pe cont propriu refacerea, completarea, încheierea rotundă şi mereu provizorie a poveştii.
în cele mai multe dintre poveşti, înving cei isteţi, cei care ştiu mai multe şi, astfel, se pot adapta mai bine unor situaţii neprevăzute. Sfătos, glumeţ sau reflexiv, povestitorul atrage atenţia asupra puterii minţii iscoditoare şi a calităţilor umane fundamentale: hărnicie, generozitate, cinste, curiozitate, simţ al umorului, chibzuinţă.
Astfel, iezii îl înving uşor pe lupul cel rău, pentru că ei au citit poveşti şi ştiu mai multe decât lupul. Prin inteligenţă, broasca cea mică îl înfrânge pe peştele cel mare şi rău, căci o minte isteaţă poate fi mai utilă în lupta vieţii decât forţa fizică. Mezinul puilor de vrabie îi dă o lecţie de bună purtare pisicii lacome şi mincinoase, dar, totodată, învaţă la rândul lui că prin prudenţă poţi depăşi necazurile. Greieraşul cântăreţ e harnic în felul său, căci şi cântecul aduce folos comunităţii, de aceea merită răsplătit. Faptele bune pot vindeca răni şi tristeţi.