Monografia ce ne-a somat să cochetăm din nou cu tastele computerului e precedată de acea „istorică“ dedicată satului Bereşti-Tazlău, pe atunci şi acum centrul comunei (Editura Egal Bacău, 2008). „Trecător“ prin aceste meleaguri, mărturisesc fără tăgadă, că n-am răsfoit-o, ci am parcurs-o cu luare aminte. Cu preotul Ion Goagă, ca şi cu fiul acestuia, Costel, asistent medical, nu puţine au fost partidele de poker la care ne întâlneam, al patrulea la masă fiind mai întotdeauna, regretatul, ca şi aceştia, Gheorghe Niţu, zis Biluţă, pe atunci medic de circă în comună (cu autorul învăţam şah), cărţile de joc neîmpiedecându-ne să recurgem şi la acelea în care părintele era reprezentat, aşa cum autorul acestei monografii va reveni, în cea dedicată satului Turluianu. Dintr-o, să-i zicem fericită întâmplare, nici Tescanii de atunci şi de astăzi nu ne sunt străini, un motiv în plus de a parcurge cu cel mai mare interes şi „file de monografie“ ale aceluiaşi Jean Cozma, publicată la aceeaşi editură, în anul următor, cu nedisimulată empatie. Am privit întotdeauna ̶ aşa cum o face autorul ̶ Tescanii cu o mare admiraţie, fie ca o veşnică admiraţie pentru neamul rosetteştilor, sau cu evlavie pentru George Enescu, despre care se spune că ar fi găsit nişte note muzicale pe malul Tazlăului. Nu rareori au fost dăţile când am intrat în şcoala acestui sat, găzduită pe atunci de conacul familiei Rosetti, apoi centru de cultură şi muzeu, unde l-am întâlnit pe dascălul de limba şi literatura română Ticu Leca, fie-i ţărâna uşoară!, cel care-l cunoscu-se pe Enescu, un eminent profesor, şi un subtil muzician, corurile pregătite şi dirijate de acesta fiind de referinţă.