Piesele lui Shakespeare au în general o desfăşurare strict cronologică. Deşi nu întotdeauna. în cazul pieselor istorice, chiar dacă unele episoade sînt imaginate iar altele aglutinate, curgerea acţiunii respectă de regulă principiul succesiunii faptelor. Excepţii se pot cita, dar nu au un caracter „flagrant"

Cea mai jucata piesa shakespeariana, Richard al lll-lea este o creatie prin care dramaturgia elisabetana valorifica nebunia puterii. Duce de Gloucester, Richard cel Cocosat se incranceneaza sa devina regele Angliei. Ii asasineaza pe regele Henric al Vl-lea si pe fiul acestuia, Eduard. O seduce pe vaduva Lady Anne, ii inchide si-i ucide nepotii. Cand accede, in sfarsit, la tron, uzurpatorul o alunga pe Lady Anne si se casatoreste cu nepoata sa, Elisabeth. Drama prezinta, intr-un decor medieval sumbru, ascensiunea si caderea unui tiran sangeros care, dintr-un garant al legii, devine un spoliator si un ucigas. In ciuda happy-endului piesei, replica „Dau un regat pentru un cal!” arata ca nebunia puterii se poate perpetua la nesfarsit.
„Dintr-un rege oarecare al Angliei, un feudal setos de mărire, despre care poporul a pastrat traditii de spaima, geniul dramaturgului englez a facut un erou tragic de prima mana, concurind viata prin fictiune adaogata la schema adevarului istoric. Inca o data in dramele sale istorice, in cronicile sale, Shakespeare a izbandit cu realismul sau profund, cu perfecta cunoastere a sufletului omenesc, asupra limitatelor, simplelor date ale istoriei.”
ZOE DUMITRESCU BUSULENGA
„Dar cine e usuratecul ce-si inchipuie ca traducerea lui Shakespeare e un sport? A-l traduce valabil nu inseamna a-l traduce «scenic» sau «cursiv» sau «poetic» sau «fidel», sau toate la un loc. Inseamna – cuvantul il arunc dupa o dezbatere cu mine insumi, fiindca e plin de riscuri, de raspundere si chiar de ridicul – printr-o prelungita familiaritate cu textul, prin asimilarea lui complecta, cultivind un entuziasm lucid, şi câştigat un scurt moment de suflul shakespearian – sa incerci sa traduci cu geniu.”
ION BARBU