întrebările-cheie pe care ni le punem în legătură cu Şcoala de la Târgovişte sunt: Cum de a putut să apară într-o perioadă total ostilă artei, literaturii? Cum, prin ce miracol s-au preocupat de anatomia Fiinţei, de rostirea esenţială (heideggeriană) a acesteia, şi au crezut, în chip nietzschean, în voinţa de putere prin artă? Poate şi datorită puternicului spirit întemeietor, de care a dat dovadă Târgoviştea culturală, ea a înfruntat timpul şi reuşeşte să-l înfrunte şi azi, într-o perioadă a impunerii relativităţii valorilor. Deschiderea ei spre postmodernism e de ordinul premoniţiei, de care dă dovadă un personaj al lui Mircea Horia Simionescu. Ea apare anume ca o şcoală literară şi artistică, nu ca o grupare oarecare. A scrie şi a citi înseamnă, pentru scholarii târgovişteni, a exista.