Numărul 2/2014 al NRDO vă propune subiecte de maximă importanţă juridică: Domnul prof. Valentin Constantin ne propune un articol care dezbate noua propunere de revizuire a Constituţiei din perspectiva drepturilor omului. în februarie 2014, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra propunerii legislative de revizuire a Constituţiei prezentate de un grup de deputaţi şi senatori. Proiectul cuprinde, inter alia, mai multe modificări în materia drepturilor fundamentale. Studiul comentează patru dintre intervenţiile Curţii Constituţionale. Prima intervenţie reprezintă un exemplu deconcertant de teorie politico-juridică care nu susţine soluţia argumentată, apoi este discutată o încălcare gravă a limitelor revizuirii, care demonstrează slaba aderenţă a elitei de partid la principiile statului de drept. Autorii propunerii legislative şi-au propus să modifice şi normele procesului echitabil. Modificarea referitoare la probele din procesul penal a fost eliminată de Curte pretorian, fără ca subiectul să beneficieze de o justificare rezonabilă. în finalul studiului este subliniată propunerea de modificare care se referă la răspunderea magistraţilor pentru erorile judiciare. Din păcate, Curtea nu a respins de plano ideea răspunderii judecătorilor pentru acest tip de erori.

Doamna Carmen Achimescu prezintă un studiu interesant despre actele organizaţiilor internaţionale în raport cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (ECfHR) a arătat faptul că nici participarea la viaţa internaţională, nici transferul de competenţe către organizaţii internaţionale nu exonerează statul de obligaţiile asumate prin ratificarea Convenţiei europene a drepturilor omului. Controlul efectuat de ECfHR asupra normelor derivate produse în sisteme juridice internaţionale reprezintă o dovadă clară în acest sens. Acest control este indirect, având la bază un act naţional de aplicare a normei derivate, iar nu norma derivată ca atare; în plus, este vorba de un control cu o geometrie variabilă în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze. Marja naţională de apreciere de care statul dispune în aplicarea dreptului internaţional, precum şi nivelul de protecţie a drepturilor omului într-un anumit sistem juridic internaţional sunt concepte flexibile pe care Curtea le utilizează pentru a justifica modularea controlului de convenţionalitate. Astfel, instanţa de la Strasbourg a putut să instituie şi să menţină o prezumţie de protecţie a drepturilor omului la un nivel echivalent celui garantat de ECfHR raportat la fostul prim pilon comunitar al ordinii juridice a Uniunii Europene; Curtea a refuzat însă extinderea acestei prezumţii pentru întregul sistemului juridic al Uniunii Europene sau pentru alte sisteme juridice internaţionale.

Domnul prof. Gabriel Andreescu supune atenţiei cititorilor câteva probleme conceptuale din Raportul final al Comisiei Wiesel. Studiul analizează efectele unor opţiuni conceptuale ale Raportului final al Comisiei Internaţionale pentru Studiul Holocaustului în România în înţelegerea fenomenului antisemit interbelic şi propune altele noi. Contrar definiţiei de doctrină a Holocaustului, autorul optează pentru definirea Holocaustului ca „genocid al evreilor”, ceea ce în cazul românesc acoperă acţiunile criminale din Transnistria, perioada 1941-1943. Arătând astfel că insistenţa care se dă ideii de continuitate a antisemitismului în istoria României poate pune în obscuritate atitudinile contrare decisive pentru emanciparea evreilor în anii `920. în probarea aspiraţiilor către modernitate a elitei politice care avea să conducă România Mare până în anul 1937, studiul invocă actele normative fundamentale (precum Constituţia, Legea cultelor) şi aplicarea lor cu efecte practice în integrarea comunităţii evreieşti. Această elită modernizatoare s-a confruntat cu un puternic curent naţionalist-ortodoxist, antisemit, care a ajuns să domine viaţa publică după anul 1937. Un rezultat al reconstrucţiei conceptuale este definirea a patru perioade ale istoriei interbelice: anii antisemitismului societal, ai antisemitismului instituţionalizat, ai antisemitismului de tip anarhie instituţionalizată şi ai Holocaustului.

Doamna Aurora Ciucă propune un studiu extrem de actual în contextul social, şi anume o reprezentare a conceptului de self în oglinda publică. Studiul tratează problematica autodefinirii persoanei în viaţa publică sub dimensiunea sa juridică, ca drept la imagine, parte a dreptului la viaţă privată. Sensul căpătat astăzi de „viaţa privată” a depăşit limitele iniţiale impuse de viaţa de familie ori respectul datorat domiciliului şi corespondenţei şi s-a extins la corpul persoanei, la emoţiile sale şi la orice aspecte personale ce ajung în viaţa publică fără acceptul propriu sau deformate. Se adaugă aspectele private dezvăluite public de persoanele care caută să-şi compună o identitate publică. Lucrarea discută: self-ul ca alteritate, străinul implicând redefinirea şi reconstruirea identitară atât la nivel individual cât şi comunitar; self-ul virtual, cu noua problematică a radierii „trecutului digital” ; corpul comercializat şi conflictele care se produc între mai multe „imagini de sine”; corpul modificat, cum este transsexualitatea, ca sentiment psihic de apartenenţă la celălalt sex; corpul ca (re)construcţie în legătură cu tema „dictaturii” imaginii; self-ul ca libertate faţă în faţă cu fragmentarea persoanei în mici piese care ajung să facă imposibilă recompunerea imaginii reale.