Pentru că suntem atât de deștepți, părinții mei și cu mine avem capacitatea de a vedea prin oameni, ca și când aceștia ar fi făcuți dintr-un plastic tare, transparent. Știm cum arată dezbrăcați și putem vedea ritmul disperat în care le funcționează inimile, sufletele și intestinele. Dacă cineva vine la mine și zice: „Hei, care mai e treaba, uriaşule?“, eu pot deja să simt cât este de invidios și ce eforturi face să-mi intre în grații, folosind niște tactici atât de primitive și de uzate că-mi întoarce stomacul pe dos. Auzi, care mai e treaba! Habar nu au de nimic legat de mine sau de stilul meu de viață; şi lumea, vedeţi voi, e plină de astfel de oameni.

DAVID SEDARIS

Sunt aproape 10 ani de când am ascultat pentru prima oară o poveste de David Sedaris și țin minte că m-am oprit din ce făceam pentru că nu mai auzisem niciodată o astfel de voce. Nu mă refer la glas, deși e la fel de inconfundabil, cât la vocea narațiunii, o împletire nepereche între dulce și amărui, între autoironie și vulnerabilitate. E vocea unui om care te invită să te așezi lângă el și să călătoriți împreună prin viață, plini de uimire. Eseurile lui Sedaris sunt despre nimicurile prin care trecem cu toții – familie, relații, momente stranii prin aeroporturi și cafenele –, dar și despre cum aceste nimicuri sunt de fapt totul.

Cristian Lupșa, editor Decât o Revistă

Din liceu n-am mai râs de unul singur în public.
Nu pentru că aş fi un sobru, ci din cauza cinismului - defect profesional de jurnalist. Până ce am cumpărat o carte de Sedaris dintr-un aeroport. Şi am început să râd. Un râs fin, autoironic, cu alinturi antropologice. Un râs din care şi înveţi. Vecinul din avion m-a întrebat de ce râd. I-am dat să citească. La sosire a intrat în prima librărie şi a cumpărat un Sedaris.

Vlad Mixich, jurnalist

Pe măsură ce trece în revistă momentele critice ale vieții sale – mai întâi suferința îndurată în copilărie din cauza comportamentului său obsesiv-compulsiv (care includea linsul de întrerupătoare sau număratul pașilor), primele indicii terifiante ale homosexualității sale sau unele experiențe cu autostopul care aproape i-au adus moartea – Sedaris merge mai departe decât a făcut-o vreodată, lăsându-i pe cititori muți de uimire și provocându-le un râset ce le taie respirația în fața îndrăznelii cu care abordează atât viața, cât și scrisul. Autointitulându-se o persoană „dată naibii“, Sedaris este un satirist talentat cu o abilitate stranie de a recrea dialogul și de a născoci fantezii.
Cât despre personajele sale, acestea merită toată atenția: oameni cu trăiri și prejudecăți deplorabile, fie ele de natură sexuală sau etnică. Brutal de onest și genial de elocvent, Sedaris este pozitiv de tonic.

Donna Seaman, Booklist

în pielea goală reușește să capteze cititorul într-un mod amețitor. Sedaris aplică aceeași meticulozitate mucalită în viață precum o face Charlie Chaplin în Goana după aur. Este o lucrare splendidă.

Kirkus Reviews