Didier Dumas propune o abordare cu totul nouă a mitologiei biblice, mai precis a primelor unsprezece capitole ale Genezei – de la Facere şi până la Turnul Babel, de la Adam şi până la Noe. Ȋn viziunea sa, Biblia constituie fundamentul patriarhatului transgeneraţional. Analiza autorului clarifică în acest fel cel de-al cincilea verset din Cele Zece Porunci, unde aflăm că păstrarea secretului greşelilor părinţilor se transmite de-a lungul a trei-patru generaţii. Astfel, se face că experienţa lui Cain şi a lui Abel prefigurează teoria lacaniană despre Numele Tatălui, iar condamnarea lui Cain – teoria fantomei, elaborată de Nicolas Abraham. Mitul lui Ham şi al lui Canaan nu este altceva decât o teorie a constituirii claselor sociale, iar Turnul Babel – o exemplificare a impulsurilor gregare. Didier Dumas analizează aceste corespondenţe, utilizând o tălmăcire mult mai apropiată de originalul ebraic al Vechiului Testament, pe care o compară critic cu traducerile mai larg răspândite, pe care le moştenim astăzi, dar mult depărtate de sensurile iniţiale. Şi iată cum teoriile elaborate de autor timp de un deceniu, lucrând cu copii nevrotici, erau deja schiţate în Geneză...

„Mitologia culturii în care se întrupează copilul joacă un rol fundamental în formarea lui mentală. Ea îi oferă răspunsuri la întrebările legate de moarte şi de viaţa de apoi. îi explică apariţia fiinţei umane. Stabileşte graniţe între universul în care trăieşte el şi cel al strămoşilor săi. Şi, nu în ultimul rând, prefigurează cadrul cosmologic în care copilul se construieşte şi dă sens propriei vieţi. Această mitologie îi marchează aşadar atât sistemul de reprezentare, cât şi edificarea idealurilor.“

Didier Dumas, Biblia şi fantomele sale

Didier Dumas continuă linia teoretică deschisă de Françoise Dolto. Psihanalist, acupunctor, neoşamanist, autorul are la activ numeroase publicaţii printre care se numără și L’ange et le fantôme, La sexualité masculine, Et l’enfant créa le Père, Chamanisme et psychothérapie. Ambiţia sa a fost să folosească tot ce s-a scris în ultimul secol despre psihoză şi nevroză, pentru a ajuta sexualitatea occidentală să se maturizeze şi, astfel, să ofere o alternativă spirituală materialismului care, după părerea lui, nu a reușit să explice cum anume ajunge copilul să înţeleagă sexualitatea şi moartea. Utilizând în special conceptul de „fantomă“, elaborat de Nicolas Abraham şi Maria Torok, şi pe cel de „proces originar“, propus de Piera Aulagnier, Didier Dumas îşi fundamentează abordarea în cunoaşterea limbajului, a corpului şi a rezonanței lor transgeneraţionale – un domeniu de care Freud a decis să se debaraseze, în vreme ce taoiştii chinezi măsurau destinul pe durata a nouă generaţii, iar Biblia – pe durata a trei-patru.