Sfantul Efrem Sirul a constituit mereu,dar indeosebi pentru omul vremurilor noastre,un imbold puternic de desteptare din letargia si amorteala egolatriei. Dorinta constienta sau ascunsa a omului modern pentru „autoidolatrizare” si tendinta de satisfacere nesatula a dorintelor si aspiratiilor lui trufase il conduc la faurirea unei probleme existentiale care raspandeste mirosul mortii sufletesti si duhovnicesti.
Sfantul Efrem Sirul a umblat pe cararile gloduroase ale vietii cu duhul trezviei si cucerniciei neadormit,cugetand neincetat la primejdia mortii pe care o zamisleste si o naste pacatul,ca izvor primordial al patimii de iubire a omului pentru sinele sau. Din acest motiv,viata si invatatura Sfantului Efrem trezesc si stimuleaza intens constiinta umana,care n-a pierdut in cele din urma capacitatea de autocritica si sentimentul recunoasterii existentei „prin prisma
vesniciei”!
„Intre putinele diamante duhovnicesti ale Bisericii,care s-au pastrat,exista si un Sfant asemenea in invatatura cu Sfantul Vasile cel Mare,iar in dulceata si iscusinta cuvantului asemenea cu Sfantul Ioan Gura de Aur. A fost contemporan cu ambii,traind in secolul al IV-lea,inscriindu-se intre cei mai intelepti si cei mai iscusiti oratori
si dascali dumnezeiesti. Si cine este acesta? Efrem Sirul. Sfant intre Sfinti,orator puternic intre oratori,om bland intre cei blanzi,smerit intre cei smeriti,dascal intelept intre dascali. Sfantul a fost lauda ascetilor,prigonitor infocat al ereticilor,faclie luminoasa in pustie,luminand cu invataturile lui dumnezeiesti ochii duhovnicesti ai credinciosilor.
Si cu toate acestea,din foarte multele cuvinte ale sale,care sunt scrise in dialectul sirian si in limba latina traduse
din siriana,doar textele lui ascetice au fost traduse in limba greaca veche”.